La începutul anului am conectat contul de AdSense cu cel de YouTube şi am activat generarea de bani cât să pot avea, în cel mult trei luni, statistici clare cu privire la cât se plăteşte pentru anunţurile plasate în videoclipuri. Iar cum Serbările Zăpezii, Campionatul și Cupa Mondială de Sanie pe Pistă Naturală au avut loc în ultimele săptămâni la Vatra Dornei, am pus mâna pe GoPro şi am tras câteva cadre.
Am așteptat actualizarea statisticilor pentru cele șapte clipuri încărcate (dintre care două nu au primit acceptul pentru generarea de bani) până în momentul de față. Iar acum avem câteva date cât să ne putem face o idee despre cât de mult plăteşte YouTube pentru fiecare tip de publicitate în parte.
Acestea sunt statisticile generale pentru clipurile monetizate:
Acestea sunt statisticile detaliate pentru perioada selectată:
Iar acestea sunt clipurile monetizate în ordinea sumelor pe care le-au produs:
Într-o lună videoclipurile au adunat 4.200 de vizualizări, dintre care 1.430 sunt ale clipurilor care nu au fost acceptate pentru generarea de bani, și au produs 0,84 dolari. Mă gândesc că asta înseamnă că la fiecare 3.260 de vizualizări YouTube plătește un dolar, dacă sunt activate reclamele InVideo cu suprapunere și TrueView InStream și este dezactivată plasarea de produse cu plată în videoclipuri.
Dacă este să facem un calcul: pentru a obține un salariu minim pe economie stabilit pentru anul 2014, și anume 850 de lei sau 260 de dolari, trebuie să fie publicate pe canalul de YouTube videoclipuri care să adune cel puțin 758.000 de vizualizări în fiecare lună.
Oare nu este ca la conținut? Să conteze nișa?
Este fagoțeală mare. Dar pe de altă parte, și dacă dai lovitura, gen Psy, și bați miliardul, cam cum?
AdSense plătește prost. Dacă vreți să faceți bani cu videoclipurile voastre faceți un contract cu companiile din Statele Unite ale Americii, nu cu cele din România. Dacă le căutați pe internet o să le găsiți.
O sută de dolari pe lună tot e ceva. Decât nimic.
La AdSense nu ai cum să îți faci calcule după cum spui tu. Dacă pe un canal de YouTube ai 10.000 de vizualizări pe zi și un câștig de 5 dolari asta nu înseamnă că la un milion de vizualizări o să ai doar 500 de dolari. Veniturile sunt exponențiale față de numărul de vizualizări. De exemplu: clipuri nișate pentru România, la 10.000 de vizualizări pe zi, produc circa 55 de dolari.
Vorbiți pe lângă subiect aici. Sunt plătit de doi ani, iar media pentru videoclipurile educaționale este între 1,5 și 2,5 euro pentru 1.000 de vizualizări. Pe lună am circa 400.000 de vizualizări și încasez între 650 și 700 de euro. Reclama care apare pe videoclip, dacă este accesată din afara țării, este plătită mult mai bine (20-80 eurocenți). Cel din România sunt plătite cu 2-4 cenți per click.
Așa este! Reclama în România se plătește mai prost. Un conținut care se axează pe limbile de circulație internațională crește semnificativ și CTR-ul și implicit suma de bani încasată. Părerea mea.