Impresii de după vizita în Sibiu

scris de | luni, 16 aprilie 2012, 17:22 | 9 comentarii

Ca şi în articolul în care mi-am exprimat opiniile vis-a-vis de ceea ce a însemnat pentru mine oraşul Sighişoara şi cetatea sa istorică, pot spune cu bucurie faptul că şi Sibiul mi-a plăcut întru-totul. Din câte am văzut în locurile pe care le-am vizitat, oraşul este curat, frumos, plăcut, cu oameni cu bun simţ. A fost pentru prima oară când am întâlnit oraşul în adevărata sa splendoare; acum doi ani, când, am înţeles că am trecut prin Sibiu … dormeam.

În timpul pe care l-am avut la dispoziţie, am reuşit să vizitez partea istorică a oraşului; bine, asta mă interesase să văd în detaliu. Mi-a plăcut enorm arhitectura clădirilor; cu acoperişurile într-o singură culoare, totul construit din cărămidă, detalii atent lucrate, vechi de sute de ani şi toate cele. Plus că mai sunt şi locuite; cât de frumos poate fi să locuieşti ani întregi într-un monument istoric?? Revenind, să o luăm cu începutul: am parcat autocarul în faţa Filarmonicii de Stat (bulevardul Corneliu Coposu), de unde am pătruns în cetate. Am ajuns pe strada Cetăţii, care apropo, este pavată; arată superb, am trecut pe lângă turnul Dulgherilor şi cel al Olarilor (îl puteţi vedea mai jos, în fotografii; arată ca un … turn) şi am făcut dreapta.

Am înaintat preţ de trei străzi, după care am ajuns la o răscruce de drumuri; trebuie să daţi de fântâna arteziană. Când am ajuns eu, nu funcţiona! Ce mi-a plăcut acolo; la vreo trei metri de fântână, în mijlocul amplasamentului dintre clădiri, cânta un domn la … fierăstrău. Ce m-a impresionat şi mai mult era faptul că suna superb; atmosfera era de poveste, oamenii se simţeau bine, iar dânsul făcea ceva bănuţi. De apreciat. Revenind la traseu, cum vii dinspre str. Cetăţii, am făcut, din nou, dreapta, pe bulevardul Nicolae Bălcescu, ajungând în Piaţa Mare.

Cu puţin ajutor din partea vremii frumoase, piaţa arăta chiar bine. Mi-a rămas în minte fântâna arteziană; copiii se distrau, bătrânii citeau gazeta pe bănci, tinerii serveau răcoritoare la terase; totul era liniştit. Ce mi-a plăcut iar, a fost un fel de tunel acoperit cu sticlă, vechi din secolul XV, amplasat undeva în faţa Muzeului Brukenthal; din descrierea scurtă făcută de un străin (în print-screen-ul următor) am înţeles că era folosit pentru a face legătura cu depozitul de cereale din subteran. De apreciat faptul că nu a fost acoperit de pavaj:

Lăsând la o parte arhitectura şi culorile absolut superbe ale clădirilor ce înconjoară piaţa, pot spune că civilizaţia de care dă dovadă comunitatea transilvăneană sibiană este de admirat. Nu tu ţigani, nu tu scandal, nu tu mizerie, ţipete sau alte gesturi prosteşti întâlnite zilnic în oraşul meu. Am lăsat în urmă vederea exterioară şi am pătruns în, însuşi, Muzeul Brukenthal (Piaţa Mare, nr.5), cu toate că nu sunt un mare împătimit al picturii. Mi-au plăcut, însă, piesele antice de mobilier văzute; păcat că nu ai voie să faci fotografii.

După aproximativ 40 de minute petrecute admirând creaţiile unora dintre cei mai renumiţi pictori europeni, ne-am îndreptat spre ieşire, iar mai apoi, către Podul Minciunilor. Auzisem de la cineva că arată deosebit; nu îl crezusem. Însă, după ce l-am văzut cu ochii mei, am înţeles ce a vrut să spună. Până la urmă este cel mai vechi pod de fontă de pe întreg teritoriul românesc (îl puteţi vedea, mai jos, în fotografii). Nu am înţeles, totuşi, de ce zidul de cărămidă, ce susţine podul, din partea dreaptă (cum vii dinspre Piaţa Mare) era dalmaţieniat cu pete albe; până la urmă, vopseaua nu e aşa de scumpă.

Ulterior, am vizitat şi catedrala evanghelică din Piaţa Albert Huet; o puteţi vedea în fotografii. Am înţeles că a fost construită în secolul XIV; straşnic. Din nou, am apreciat curăţenia exemplară. Îmi pare rău faptul că am ratat Muzeul de Istorie a Farmaciei (Piaţa Mică, nr. 26).

După atâta plimbare, obosit şi însetat, mi-am luat gasca şi ne-am refugiat de căldură la terasa restaurantului Bufniţa (bulevardul Nicolae Bălcescu, nr.45), unde am servit cu toţii câte o limonadă. Servirea a fost relativ rapidă, preţul acceptabil, amplasare ok; per total, recomand.

Noaptea ne-am petrecut-o la pensiunea Gasthof Sara; nu a fost cea mai apropiată de centru cazare, însă mi-a plăcut enorm. Mâncare bună, paturi comfortabile, televizor cu cablu, zonă liniştită. Recomand. Mai urât dacă eşti om de afaceri şi te cazezi acolo; nu au conexiune la internet. Mai jos, câteva din fotografiile realizate în partea veche a oraşului:

Există 9 comentarii publicate la acest articol:

  1. Cristy

    Ai descris asa de bine incat pot sa spun ca am fost si eu acolo… am pasit si eu in Piata aceea linistita, pe podul celebru al Minciunilor si am cascat gura la picturile de la Muzeul Brukenthal (eu sunt un impatimit al picturii…))))) In rest cladirile curate cu arhitectura specifica tuguiata, turnuri, biserici, liniste, curatenie, civilizatie… Adica exact ceea ce astazi nu mai e la moda, la mare pret fiind „ţigani, scandal, mizerie, ţipete intalnite zilnic” am incheiat citatul… Spune-mi te rog totusi parerea ta sincera: Sibiu sau Brasov? Raspunsul meu cred ca il stii…

    1. Ciprian Pardău blogger

      Cristi: oricat de mult si de tare ma declar Indragostit de Sibiu, aleg Brasovul; cred ca imi stiai raspunsul, asa cum il stiam si eu pe al tau. Ma bucur ca ti-a placut articolul. Te-am salutat!

    2. Cristy

      Stii ce imi place la tine da? Ca ai gusturi alese… Bravo! Raspuns corect…))))

    1. Ciprian Pardău blogger

      Sunt si eu curios de un lucru: unde am scris despre Brasov in articol? Daca nu este astal atunci, la ce te-ai referit?

Ce părere ai despre acest articol?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.