Vechile maşini ale oraşului #6

scris de | joi, 15 noiembrie 2012, 23:30 | 8 comentarii

Articolele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5.

Mă bucură nespus de mult faptul că un număr tot mai mare de vizitatori accesează articolele din seria vechilor maşini ale oraşului Vatra Dornei. Colecţia, dacă îi pot spune într-un asemenea fel, aceasta virtuală de vechi piese de colecţie automobilistice a ajuns la un nivel la care, sincer să fiu, nu mă aşteptam. Să fie a doua cea mai vizitată serie de articole, după comparaţie între trecut şi prezent, nu-i un lucru de ici, de colo. Aşadar, cu absenţa tot mai accentuată din cadrul blogului, din ultimul timp, ţin să vă mulţumesc corespunzător.

Ca o mică paranteză, doresc să v-anunţ că mi-am dat trei din cele patru lucrări semestriale, ultima dintre ele având loc peste aproximativ o lună de zile. Deh, am învăţat, am studiat îndelung şi mi-am susţinut tezele aşa cum se cuvine: fără emoţii. Acum m-am întors şi mi-am propus s-o fac în stilul în care deja v-am iniţiat.

Bun, acum că am lămurit problema absenţelor mele repetate din comunitatea pe care am reuşit să mi-o creez în jurul blogului, adicătelea în septembrie am publicat doar 15 articole, iar în octombrie doar 19, haideţi să vedem cu ce noutăţi automobilistice vă pot încânta seara.

1. Volkswagen Beetle 1303 (???):

Maşinuţa aceasta o văd de câteva zile încoace în timp ce fac naveta către liceu, undeva la intrare în oraş! Nu sunt convins de faptul că e un 1303, însă personal aşa mi se pare. Ce-i drept, nici distanţa nu e un aspect rezonabil, căci o văd doar din trecere, însă s-ar putea să mă trădeze şi culoarea ei albăstruie.

Ştiam de existenţa unui Beetle în Dorna, însă nu în acea locaţie şi în nici un caz de aceeaşi culoare. Oricum, încerc să îi dau de cap problemei zilele astea, poate chiar în weekend. Revin cu informaţii.

2. Multicar:

Am trecut de atâtea zeci de ori pe lângă el, dar niciodată nu l-am remarcat. De obicei, am un spirit ascuţit de observaţie atunci când vine vorba de vehicule vechi, însă acesta, ca prin gaura acului, mi-a scăpat. O fi defect profesional de-acum, ce să-i fac…

Noroc că mi-a sărit azi în ochi, undeva în curtea unei case situate lângă ANL-urile construite pe strada Transilvaniei, că de nu, nici acum nu pomeneam de el.

3. Camionetă Volkswagen (modificată):

Habar n-am a cui este, de unde a apărut sau ce caută prin împrejurimile oraşului, însă îmi place într-un mod aparte. Este o camionetă tip vechi, ceva construit după modelul Type 2 dacă nu mă înşel. Caroseria e vopsită într-o nuanţă de gri închis, iar partea posterioară a fost transformată într-o ladă pentru felurite tipuri de marfă.

Ultima dată când am văzut-o a fost acum două zile; era încărcată cu lemne de foc şi parcată pe strada Dornelor, în imediata apropiere a centrului oraşului, cum o iei către stadion.

4. Camioneta Salvamontului:

Nu-mi prea dau seama pe moment cum aş putea să o cataloghez într-un mod cât mai corect, camionetă sau camion. Ideea e că are mulţi ani lăsaţi în spate, însă funcţionează bine mersi. Băieţii de la Salvamont Vatra Dornei o folosesc în ieşirile pe munte şi în diversele călătorii în interes de serviciu. Am avut şi eu ocazia să merg cu ea acum nici o lună, când m-am rătăcit prin munţi, în timp ce coboram de pe Giumalău şi se făcuse noapte.

Ţin minte că atunci când eram mic o vedeam abandonată în curtea de lângă magazinul Mopan de pe strada Transilvaniei, în imediata apropiere a ANL-urilor. Nu am idee dacă e vorba despre acceasi maşinuţă, însă dacă nu mă înşel, mă bucur nespus c-au reuşit s-o pună pe picioare.

Notă de final. Într-un timp cât mai scurt sper să reuşesc să le fotografiez şi să le aduc în faţa tuturor. Sunt convins că există un număr mare de persoane care au văzut aceste minunăţii, însă cărora niciodată, sau foarte rar, nu le-au dat atenţie!

Vorba lui Sadoveanu. Aşa!

Există 8 comentarii publicate la acest articol:

    1. Ciprian blogger

      Trebuie sa fac mai intai fotografiile, Dragos! Revin cat de repede cu un nou articol.

  1. Pingback: 7 maşini vechi - XXVIII « simply bucharest: the hungry mole

  2. Pingback: Vechile maşini ale oraşului #9 | Ciprian Pardău

Ce părere ai despre acest articol?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.