VIDEO/FOTO. Traseu de cicloturism în Bucovina: DJ175B, de la Pojorâta la Rarău

De ce vreme se vorbește de un nou drum deschis prin munții din Bucovina, cu asfalt ca în palmă, cu peisaje mirifice și 17 kilometri de urcare printre copaci, dealuri și stânci. Drumul este o scurtătură care face legătura dintre E85 și DN17B, fără a mai fi nevoie să se treacă prin Vatra Dornei, construit pe timpul comuniștilor și reabilitat de curând.

Dacă se pleacă din Câmpulung Moldovenesc, de exemplu, și se vrea să se ajungă în Poiana Teiului, se poate lua pe DJ175B și se scurtează distanța cu aproape 50 de kilometri. Configurarea traseului și asfaltul proaspăt turnat sunt motive bune pentru care drumul poate să devină un nou traseu de cicloturism în Bucovina, putând fi folosit și pentru Campionatele Naționale de Drift.

Duminică am parcurs o parte din traseu pe o cursieră din aluminiu. Am avut în gând să filmez coborârea cu un GoPro, să fac câteva fotografii pentru prietenii de la FreeRider și să scriu un articol pe blog.

Cum se ajunge pe TransRarău

Din orice parte, în principiu. Cu buline roșii am marcat punctele de plecare și de sosire. Cifra 1 este punctul din care am plecat eu, iar cu cifrele 2 și 3 am marcat traseul propriu-zis. Cu pătrate albe am marcat orașele mari din apropiere. Cifra 1 reprezintă drumul spre Bistrița, cifra 2 arată drumul spre Suceava, iar cifra 3 indică drumul spre Bacău, iar linia roșie marchează drumul DJ175B.

De la punctul 1, din Coșna, am plecat undeva în jurul orei 12:00. Am trecut prin Dorna Candrenilor, Vatra Dornei, Iacobeni (prin Pasul Mestecăniș) și Pojorâta, în timp ce urcarea pe Transrarău, marcat între punctele 1 și 2, am început-o undeva în jurul orei 15:00.

Cum se prezintă urcarea pe TransRarău

Primii 5 kilometri trec prin sat, cu case pe ambele părți, foarte apropiate de drum. Un semn rutier atrage atenția că iarna drumul este închis de la kilometrul 5 și până la kilometrul 15 din cauza zăpezii și a riscului de a avea loc accidente rutiere.

Drumul prezintă urcări care trec de 10%, iar în combinație cu gheață pe asfalt, acoperită de zăpadă, doar stâlpii te mai pot opri din a nu ieși de pe carosabil.

Reabilitarea și modernizarea drumului DJ175B

Din ce am observat, podețele au fost refăcute de la zero, în zonele cu pericol de alunecare de teren au fost construiți parapeți de beton, iar în viraje au fost montați parapeți de metal. Cu toate astea, am observat locuri pe mai multe porțiuni de serpentină unde nu s-a montat niciun fel de protecție.

Am trecut pe lângă mai multe popasuri pentru mașini, cu locuri de parcare, cu masă și bănci acoperite, iar la câțiva metri distanță am observat și coșuri de gunoi încăpătoare. Sper doar să existe un traseu săptămânal sau măcar lunar pentru salubrizare. Ca să nu se ajungă în situația în care pungi din plastic și PET-uri să fie luate de vânt și duse în pădure sau în râu.

Obiective turistice pe TransRarău și în zonă

Odată ajuns pe platou, drumul face legătura cu mai multe obiective turistice din zonă. În afară de cele care se pot observa pe hartă am marcat cu pătrate albe alte două obiective aflate dincolo de marginile hărții. Cifra 1 este pentru Mănăstirea Sihăstria Rarăului, cifra 2 este pentru Schitul Sfântul Ioan Iacob Corlățeni, iar cifra 3 este pentru Schitul Rarău.

Se poate ajunge pe Șaua Poiana Șoimului, la Piatra Șoimului, se pot vizita Pietrele Doamnei, se poate mânca și dormi la Cabana Rarău, se poate ajunge la Stația Meteorologică Rarău, dar și la Releul Rarău.

O filmare cu coborârea pe TransRarău

Chiar dacă pe unele porțiuni am coborât, pe bicicletă, cu o viteză de 60 de kilometri la oră, nu am forțat prea tare. În primul rând pentru că nu cunoșteam drumul, fiind ajuns pentru prima dată în zonă. Iar în al doilea rând pentru că mai mereu treceau mașini pe lângă mine.

Dacă aveți ocazia să ajungeți în Bucovina vă recomand să trageți o fugă și pe TransRarău.

10 comentarii

  1. Ca urmare a reclamei făcute de tine să sperăm că drumul nu va fi asaltat de cicliști pasionați, aruncați în lături de entuziaștii traseelor în pantă pe patru roți.

    • Ăştia mai pasionaţi, de obicei, sunt trecuţi prin suficiente aventuri şi nu cad atât de uşor pradă ăstora pe patru roţi.

  2. Acei parapeți au fost construiți în zonele în care s-a spart muntele. Piatra rezultată a fost folosită pentru a încărca zonele prea înguste pentru a putea lărgi drumul. Practic s-a mutat o parte a muntelui. Am trecut pe acolo când erau asfaltați numai 11 kilometri. Pe restul încă se lucra. A fost o adevărată aventură, dar a meritat. Am urcat până la cabană.

  3. DJ175B este de la Pojorâta până la Rarău. Dacă vrei să cobori spre Poiana Teiului se intră pe DJ175A, care nu este asfaltat. Ți-aș fi lăsat un link, dar nu mă lasă. Poți să confirmi sau să infirmi calitatea drumului DJ175A?

    • Știu. Dar asta nu înseamnă că traseul nu este grozav. O să fac și întreaga coborâre cât de curând.

  4. Poți să îmi dai mai multe detalii referitoare la drum? Mă interesează de la Câmpulung Moldovenesc până la Cabana Rarău. Din câte am înțeles se poate urca de la Mănăstirea Sihăstria Rarăului.

Ce părere ai despre acest articol?