There’s a man from Bucharest in this city

scris de | miercuri, 10 octombrie 2012, 23:29 | 1 comentariu

Iubesc călătoriile. Iubesc momentele şi amintirile care se nasc în timpul unor excursii în locuri nemaivizitate sau visate de ani buni. Iubesc sentimentele vechi de deja-vu care prind contur puternic fix în momentele în care te aştepţi mai puţin. Şi să nu uităm de prieteni; de partenerii de călătorie, de familie, sau chiar de persoanele care, înainte de a pleca la drum, ţi se păreau respingătoare, însă cu care, la întoarcere, ai făcut schimb de numere de telefon şi de adrese de facebook şi-aţi început să ieşiţi împreună şi să deveniţi buni prieteni.

Însă mai presus de toate acestea este însuşi suspansul. Sentimentul care te cuprinde întotdeauna, înainte de a vizita un oraş sau un loc nou, despre care auzisei atât de multe poveşti şi întâmplări extraordinare, însă de care n-ai fost niciodată sigur. Pentru că acel sentiment reuşeşte să te surprindă mereu; să îţi dăruiască amintiri bine păstrate acolo-n cele mai ascunse cotloane ale minţii.

Iar pentru a dărui cuvintelor o mai mare doză de pozitivism, aş putea ajunge să cred faptul că ceea ce tocmai aveţi ocazia să vedeţi în filmuleţul de mai jos, ar putea constitui un foarte bun exemplu:

Pentru că, nu-i aşa, să fii întrebat de unde eşti şi să răspunzi din România, iar în secunda următoare să ţi se dedice astfel de versuri, e mare lucru. Chiar foarte mare.

Şi pentru că, nu-i aşa, there’s a man from Bucharest in this city (Freddy Harrington).

Există 1 comentariu publicat la acest articol:

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!