Tester de produse: Cora Croissant şi Winny cu lapte

scris de | luni, 15 aprilie 2013, 00:03 | 14 comentarii

N-am studii tehnice în industria alimentară, aşadar nu o să mă pot pronunţa din acest punct de vedere, însă voi privi totul prin ochii unui consumator oarecare, fiind doar în căutarea gustului şi calităţii.

Cora Croissant
Chiar dacă pe spatele cornului este afişat un mesaj mai mult decât pozitiv, „aluatul pufos şi crema aromată fac din croissantele Cora un deliciu pentru dumneavoastră. Gustaţi-le cu plăcere!”, acesta n-are nici o legătură cu produsul găsit în ambalaj. Chiar dacă arată destul de bine, gustul a fost sub aşteptările mele. Crema de vanilie n-are nici un dumnezeu, iar cornul în sine îţi lasă un gust rău în gură chiar şi după 30 minute de la consumare. Şi nu se duce nici cu apă.

Cora Croissant Mesaj de la Cora Produsul După desfacere

 

 

 

O fi din cauza uleiurilor vegetale hidrogenate, emulgatorilor şi a celorlalte 14 substanţe dăunătoare pe care le conţine. Până şi untul a fost înlocuit cu aromă de unt. Nu vă recomand să îl consumaţi, nu vă recomand să îl daţi bebeluşilor sau copiilor. Nu vă recomand să îl cumpăraţi.

Winny cu lapte
Un fel de copie proastă după prăjitura Măgura. Chiar dacă scrie doar la ingrediente, Winny cu lapte este o prăjitură cu blat de pandişpan, cremă fină cu lapte praf şi glazură de cacao. Înafară de făina de grâu şi de sare n-am văzut nimic natural în lista de ingrediente sincer.

La prima muşcătură mi-a lăsat un gust mult prea dulce pentru un asemenea produs, iar după următoarele n-am mai simţit nimic. Din punct de vedere al gustului, după nici 5 minute de la consumare, corpul deja uitase că a mâncat aşa ceva. În schimb, blatul nu mi s-a părut rău; păcat că a fost mascat de crema aia fină din lapte praf. Care era mai degrabă cleioasă decât fină…

Winny cu lapte După desfacere Produsul

 

 

 

Per total, chiar dacă gustul atrage puţin, nu recomand produsul din cauza ingredientelor. Practic, consumi doar îndulcitori, emulsificatori, arome şi alte prostii sub forma unei prăjituri.

P.S; ambele produse le-am luat de la un chioşc de lângă autogara Bacău, de pe b-dul Unirii.

Există 14 comentarii publicate la acest articol:

  1. pandhora

    e forte greu sa mai gasesti ceva si gustos si sanatos…poate doar la marcile consacrate dar,asa cum stim cu totii nimic din ceea ce mancam nu mai este cu adevarat sanatos….

    1. cristi

      Chiar si marcile consacrate contin foarte multe E-uri, din potriva nu sunt deloc sanatoase drept urmare nu recomand consumul lor deloc!

    2. Ciprian blogger

      Păcat că am uitat să fotografiez şi lista cu ingrediente. Acum nu mai pot ca am rupt ambalajele şi aruncat la coş. Acolo nu era nimic natural; nici măcar apă… În produsele mărcilor consacrate tot mai găsesşti câte ceva…

    1. dirtman

      mancarea nu are zahar. fructele au zahar, dar nu in cantitatile pe care le are o ciocolata.

    2. dirtman

      A, da. Acuma depinde de fiecare ce vrea sa manance si cum …eu am observat ca n-are sens sa ma indop cu zahar si am hotarat sa-l evit cat de mult posibil si asta nu ca as avea probleme cu sanatatea sau ca am ceva kg in plus(ca nu am)..pur si simplu m-am documentat indeajuns incat sa ajung la concluzia ca nu e ok.

    3. Ciprian blogger

      Decizie de invidiat. Eu am lăsat cola de ceva timp şi parcă e mai altfel. Mă simt mai ok, chiar dacă acum mă pun la somn puţin mai repede!

  2. Vladimir

    Pai mai la gama asta de produse e greu sa astepti ceva bun cumparat din productie de supermarket. .. Astea ori ti le faci tu (sau careva de prin familie) ori le cumperi de la patiserie, cofetarie, chocolaterie. Pe langa faptul ca asa ai posibilitatea sa mananci ceva cu adevarat unic si incredibil de bun, mai faci si un gest civic ajutand industria mica, familiala. Produsele astea, de „globalizare”, facute din polimeri expandati produsi de combinatul petro-chimic…sunt o oroare si nu trebuie sustinute. Macar de-ar fi gustoase (ca toxice sunt), dar au acelasi gust ca ambalajul :P. Respecta-te si cumpara chestii bune, chiar daca sunt mai scumpe. Diferenta merita. Mai ales pentru ficat :D. Eu nu m-as expune sa fiu beta-tester de astfel de chestii. Ar trebui sa-ti plateasca tipii macar asigurarea medicala pentru efort :). Si sa nu-ti inchipui ca-s vreun purist care mananca bio… Nimic mai departe, dar sunt foarte adeptul produselor facute responsabil si gustoase. Asa cum n-as lua gin facut la Cucutestii de Vale fiindca aia n-au nici o treaba cu ginul, asa nici croissant de la supermarket.. (sau salata, rosii, etc).

    1. Ciprian blogger

      Cineva trebuie să le testeze şi să scrie pe bune despre ele! Dacă faci o căutare google la „cora croissant”, articolul meu e pe prima pagină, iar după ce unii citesc, nu o să mai cumpere dacă nu vrea să moară prea repede! La Winny cu lapte exact la fel!

      Trebuie menţionat că le-am cumpărat special pentru a le testa. Căci sunt produse noi pe piaţă, iar o mică analiză nu strică niciodată consumatorului. Îţi dai seama că sunt mulţi care cumpără datorită preţului mic, în defavoarea preţului ceva mai mare pentru produsele bune!

    2. Ciprian blogger

      Oricum nu o să vezi prea des astfel de articole!
      Nu mă supun zilnic la astfel de teste, oricât de curios aş fi vis-a-vis de anumite produse noi apărute pe rafturile supermarketurilor sau chioşcurilor lăturalnice!

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!