Statistici lunare de trafic ale blogului #1

Nu știu cât de mult vă interesează cât de vizitat și citit este acest blog, însă în ultima perioadă toate rapoartele de trafic sunt pe plus, ceea ce mă mulțumește. Au trecut deja câteva luni de când am început din nou să mă ocup de acest blog, în limita timpului liber disponibil. Am trecut prin multe articole scrise acum mulți ani, iar o parte dintre ele au fost șterse, o parte au fost corectate, iar o parte au fost publicate înapoi. Am făcut un fel de curățenie de primăvară, dacă pot să spun așa.

Iar deodată cu aceste modificări a venit și instalarea unui modul de WordPress, denumit Monster Insights Analytics, care nu face altceva decât să preia informațiile din Google Analytics și să le afișeze în panoul de bord din WordPress. Am aruncat astăzi o primire peste rapoartele de acolo și am observat că blogul este într-o creștere continuă.

Nu este un avans incredibil, dar este totuși ceva.

Așa arată graficul pentru vizitatorii unici care au ajuns pe acest blog între 16 ianuarie 2021 și 14 februarie 2021. Recordul de trafic a fost atins pe 14 februarie și reprezintă un vârf de 140 de unici în 24 de ore. În această lună un total de 550 de unici au ajuns pe blog (o creștere de 150% față de luna precedentă) care au dus la 738 de afișări de pagini (o creștere de 199%).

Tot din Monster Insights Analytics văd că durata medie a vizitelor pe blog este de 1 minut și 11 secunde (o creștere de 107%), iar rata de respingere a ajuns la 90.36% (o creștere de -3%). Cei mai mulți vizitatori au venit din România (453), SUA (31) și Germania (22).

Iată și o listă a celor mai citite cinci articole de pe blog în ultima lună:

1. O părere sinceră despre serviciul Tazz by eMAG
2. Hotelul Veverița din Vatra Dornei: ce a fost, ce s-a construit, imagini de la demolare și fotografii vechi
3. Branding de marcă comercială: Fineti sau Finetti?
4. Mașini vechi descoperite pe străzile orașului #3
5. Mersul trenurilor 2020-2021 pentru CFR și alte companii private (PDF download)

Toate materialele din seria „Statistici lunare de trafic ale blogului” se găsesc aici. În trecut am ținut și o serie denumită „Ascensiunea în topul ZeList”, iar acele articole pot fi citite aici.

4 comentarii

    • Spike-ul acela se datorează articolului despre Tazz by eMAG pe care l-am scris acum ceva timp. Uneori aduce niște cititori din Google și rezultă vârfuri de genul.

Ce părere ai despre acest articol?