Să ne facem că ne pasă de mediul înconjurător

scris de | vineri, 24 august 2012, 01:00 | 7 comentarii

Cel mai dezamăgitor lucru în toată povestea ce urmează a fi expusă mai jos este faptul că, în toţi anii în care România începuse să dea semne pozitive în privinţa campaniilor de ecologizare, acţiunilor de voluntariat şi a tot ceea ce înseamnă şi reprezintă natura, nu s-a prins nimic de capul nimănui. Un lucru grav.

Însă mai întâi mailul venit din partea unui cititor (plus foto):

[…] Să ştii că în momentul în care sunt făcute pozele, cei de la ACET desfundau un canal. Problema este că resturile din acel canal trebuiau duse la staţia de epurare şi nu deversate în râul Dorna.

Acum nu ştiu cum vă daţi voi cu părerea după citirea celor scrise-n mail, însă eu sunt cel puţin supărat. Într-un oraş care se vrea a fi municipiu, staţiune de renume naţional şi internaţional şi zonă deschisă investiţiilor consistente, o astfel de acţiune ar trebui declarată ilegală. Să nu mai vorbim de amenzile pe care ar trebui să le aplice cei de la Protecţia Mediului firmei A.C.E.T. Vatra Dornei pentru ceea ce au făcut angajaţii. Culmea e că unii încă se mai plâng de inexistenta peştilor pe râu…

Plus imagini (click pentru mărirea lor):

Trist.

Există 7 comentarii publicate la acest articol:

  1. Pingback: Printre zile şi concursuri

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!