Motivul pentru care n-am mai scris în ultimele 7 zile

scris de | duminică, 21 octombrie 2012, 09:48 | 3 comentarii

Nu ştiţi cât de bine îmi pare că am reuşit să îmi intru iar în mersul meu zilnic. Să scriu oricând îmi pofteşte inima, să împărtăşesc bunele şi relele din oraş cu voi şi să scriu în seria cu rable şi cu imobile vechi. Astăzi se împlineşte chiar o săptămână de când nu am mai avut posibilitatea de a edita şi publica un material nou. Din păcate!

Singura problemă, aşa cum am anunţat atât pe pagina personală de facebook, cât şi pe pagina blogului, a fost serviciul de găzduire. Să îmi pice faţa când cei de la gtop.ro (serviciul de statistică pe care-l utilizez) mi-au trimis mesaj pe telefon, spunându-mi că siteul este picat de aproximativ 6 ore. Am verificat şi chiar aşa era; blogul nu putea fi nicidecum accesat. În săptămâna care a trecut am ajuns să am uptime de la vechiul serviciu de hosting de doar 99,61%. Ştiu că-i aproape de 99,99%, însă diferenţa e ca de la cer la pământ.

Aşa că m-am hotărât să îmi schimb găzduirea. Şi ce persoană mai potrivită pentru a-i cere sfaturi, dacă nu însuşi Arhi. Omul care mi-a luat blogul sub tutelă acum câteva luni şi care mă ajută ori de câte ori este nevoie (bineînţeles, cu sfaturi, informaţii, chestii, trestii; nu promovare, seo-spam, sau mai ştiu eu ce minunăţii). Puteam să îi trimit un mail pentru asta, dar am fost (oarecum) cu obraz gros şi i-am lăsat direct un comentariu la un articol care n-avea nici un fel de treabă cu informaţia care-mi era necesară. Cel puţin am anunţat că-i off-topic. Maestre, asta-i situaţia, eram disperat.

Mi-a spus că el e pe Webfactor, că o duce chiar foarte bine pe serverele lor şi că îi recomandă. Ce să fac, blogul nu mai mergea de 2 zile, unii dintre cititori îmi dăduseră mailuri de îngrijorare (gen de ce nu mai merge blogul?), iar eu aveam o listă lungă de articole în aşteptare. Am intrat pe webfactor.ro, mi-am luat un pachet de găzduire foarte ok pentru ceea ce aveam eu nevoie, am plătit şi i-am rugat să începem operaţiunea de migrare a fullbackup-ului pe serverele lor.

Puteam face asta din prima zi cu probleme; asta dacă erau de treabă cei de la vechea firmă de hosting şi-mi puneau la dispoziţie fullbackup-ul direct din cpanel, nu să mi-l trimită prin mail după câteva zile. În fine, treacă-meargă! Cu totul, a durat 6 zile să mă mut la hostingul recomandat de Arhi. Au trecut cam două zile de când sunt pe serverele lor şi n-am întâmpinat nici o problemă! Şi nici nu cred că voi întâmpina măcar una.

În altă ordine de idei, back în business, baby!

PS: Niciodată să nu vă cumpăraţi găzduire cu 1 euro/lună de la firme mici.

Există 3 comentarii publicate la acest articol:

    1. Ciprian blogger

      Si eu acum mi-am luat hosting la 1,5 euro. Dar e de la Webfactor, am asteptari pozitive.

Ce părere ai despre acest articol?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.