Două idei grozave de amenajare interioară

scris de | vineri, 5 octombrie 2012, 23:45 | 12 comentarii

Personal, pentru a mă putea simţi confortabil în propria casă, trebuie ca totul să fie amenajat aşa cum îmi place. Iar pentru a-mi întări ideea, camera mea este cel mai bun exemplu.

Am dulapul enorm plin cu maculatură pentru documentare, literatură, bibliorafturi cu tot felul de colecţii de reviste, clasoare cu monede, bancnote, timbre, hărţi, cărţi poştale, etichete de la diverse produse, obiecte vechi, ceasuri mecanice, veselă din epoca lui Ceauşescu, cărţi din secolul al XIX-lea şi al XX-lea şi colecţia de DVD-uri. Apoi biroul. O enormitate de piesă de lemn cu două sertare spaţioase şi două spaţii gigant pentru depozitare diverse. Apoi placa pentru monitor, imprimantă, unitate, zeci de cărţi, cutii, pahare, telefoane, castroane, ambalaje, etc. Urmează peretele plin de fotografii, peretele cu postere, dulapul pentru aparatura fotografică şi pentru alte câteva zeci de cărţi. Şi tot aşa.

Iar asta este doar o parte din camera mea! Totul este atât de împrăştiat încât, dacă m-aş pune pe făcut curăţenie şi ordonat totul, nu aş mai găsi nimic. Pentru mine, asta înseamnă confort şi stare de bine. Însă, ca să nu uit de titlul articolului, am enumerat mai jos doar două dintre ideile mele geniale de amenajare interioară. Pe care, fie vorba-ntre noi, mi-ar plăcea să am ocazia să le pot pune în aplicare.

Să-ncepem.

1. Scara cu cărţi – îmi place să am un număr infinit de cărţi. Nu pentru că le-aş citi pe toate, ci doar pentru că, atunci când am nevoie de o informaţie, o pot găsi uşor. Aşadar, de ce să nu poţi transforma o astfel de pasiune sau utilitate (şi) în ceva creativ? Şi-n plus, de ce să ocupi o cameră întreagă cu ele când poţi să îţi pui mintea la contribuţie?

Aşa ajungem la ideea mea! Dacă locuieşti la casă şi ai şi etaj, e mai mult decât perfect; îţi poţi transforma scările într-o bibliotecă plăcută ochiului. Adică treptele să le pictezi ca fiind fiecare un cotor de carte, cu tot cu nume şi autor, iar pereţii, în loc să fie drepţi şi plictisitori, să fie transformaţi în rafturi pentru cărţi. Ar arăta grozav şi-ar da şi-un plus de stil casei.

Şi…

2. Holul cu bere – că-mi place berea cred că ştiţi cu toţii (asta ca un apropo pentru ultimele articole). Îmi place atât de mult încât am scos până şi-o idee de amenajare interioară care-o implică. I-am pus şi-un nume trăsnit. Mă gândeam la un hol, mare, mic, nu prea contează, care în loc să fie vopsit în alb sau mai ştiu eu ce culoare plictisitoare, să fie acoperit de doze de bere. Goale, pline, luaţi-o cum vreţi.

Dar să fie ceva care să te inspire. Ceva artistic, special. Să aranjezi dozele în aşa fel încât să reiasă un model, o linie, iar la final să le acoperi cu un strat de sticlă. Iar dacă vreţi mai mult, puteţi adăuga şi ceva lumini în unghiuri puţin ciudate pentru a crea anumite umbre. Cât de grozavă ar fi o chestie ca asta?

PS: Tudor, ai fost inspiraţia mea!

Există 12 comentarii publicate la acest articol:

  1. alex

    da, treaba cu cutiile de bere e faina. arata foarte bine. aveam si eu ceva colectie si de cutii de-astea si de pachete de tigari de la ai mei. ca ei fumau. tin minte ca imi construisem un robot din pachete de tigari mai mare ca mine :))

    1. Ciprian blogger

      Daca esti interesata dau cu imprumut. La o prima strigare ti-as putea recomanda: George Timu – Nostalgii feroviare, Gustav Meyrick – Ingerul de la fereastra de la apus (absolut geniala), Somnul si visele, Istoria bisericii ortodoxe romane, Graham Greene – Americanul linistit, Radu Rey – Civilizatie montana si Alexandr Bek – Soseaua Volokolamskului.

      Te-as putea intreba acelasi lucru?

  2. Pingback: Idei grozave de amenajare interioară #2

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!