Despre „trasul de mânecă”

scris de | duminică, 24 februarie 2013, 14:57 | 6 comentarii

Vineri, 22 februarie, a avut loc festivitatea de deschidere a Cupei Mondiale de sanie pe piste naturale de la Vatra Dornei, urmând ca ultimele două etape să fie desfăşurate pe pârtia oraşului, singura din ţară capabilă să susţină competiţii de o asemenea anvergură, la nivel internaţional.

Acum, ceea ce nu înţeleg eu este motivul pentru care festivitatea de deschidere a fost programată să aibă loc în seara primei zile de competiţie, cu toate că dimineaţă avuseseră loc primul antrenament oficial, dar şi calificarile la sanie feminin şi sanie dublu. În fine, ăsta este un aspect care putem spune că nu ar conta atât de mult; până la urmă, nu trebuie să uităm faptul că Vatra Dornei este novice în ceea ce priveşte organizarea unor astfel de competiţii.

Referitor la ceea ce a însemnat festivitatea de deschidere, putem aminti discursul de bun venit al primarului, împopoţonat cu un tricolor, dansul unui ansamblu de muzică populară din oraş şi un avion de mici dimensiuni cu un banner după el, pe care oricum nu îl putea citi nimeni.

Iar ca să revin la titlu, vreau doar să spun că evenimentul acesta sportiv poate fi dat fără doar şi poate ca un exemplu de aşa da! Presa din toată România a scris despre el (nu atât de mult pe cât ar fi trebuit, dar…), cel puţin un turist a poposit în oraş pentru a arunca o privire la pârtie, hotelul Bradul a fost şi încă este plin de sportivi din peste 12 ţări, iar oraşul a devenit primul din România care organizează vreo etapă din Cupa Mondială. Şi, bineînţeles, cel mai mare câştig este însăşi pârtia de sanie construită în timp record, un mare plus atât pentru sportivii care doresc să se antreneze în ţară, dar şi pentru oraş!

Dacă s-a putut cu o amărâtă de pârtie, ar fi chiar drăguţ să auzim şi de o bază sportivă la standarde ridicate, să poată veni din nou Universitatea Cluj, CSMS Iaşi şi altele în cantonamente aici, la noi. Sau de câteva terenuri de tenis şi baschet.

549246_493396597389085_5637860_n

Există 6 comentarii publicate la acest articol:

    1. Ciprian blogger

      Ideea este sa nu ne oprim aici! Atat timp cat se vor organiza evenimente importante, fie ele sportive sau de alt genul, totul este ok!

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!