Au trecut mai bine de trei ani de când am început să scriu pe acest blog, iar asta îmi este de un real ajutor și în viața de zi cu zi. Cu o parte dintre cititori țin legătura și în offline, cu o parte mă știu personal, iar cu o parte discut doar în secțiunea de comentarii de sub fiecare articol în parte.
Iar asta mă face să merg mai departe cu acest blog.
În cei trei ani de când scriu aproape în fiecare zi am avut o grămadă de timp pentru a descoperi bloguri grozave, iar pe unele le citesc până și în ziua de azi. Pe altele le-am văzut crescând cu ochii. Unele și-au găsit sfârșitul la fel de repede precum au pornit. Multe dintre ele au supraviețuit și există în continuare, dar fără să fie prea mult băgate în seamă de cititori și comentatori.
Mulți dintre cei care scriu pe aceste bloguri au rămas anonimi cu toate că scriu foarte bine și te fac să râzi din când în când, te pun pe gânduri cu anumite articole și te fac să analizezi tot felul de idei noi. Îți oferă acea stare care te face să vrei să mai citești, să îi urmărești zilnic și să să fii la curent cu ce publică.
Din păcate, multe bloguri cărora le sunt fidel au puțini vizitatori cu toate că scriu bine și corect din punct de vedere gramatical. Asta din cauza faptului că sunt slab sau chiar deloc promovate. Există SEO, însă mulți nu înțeleg cum se aplică și rămân o mulțime de articole bune nedescoperite.
Un blog se stinge încetul cu încetul dacă nu reușește să răzbească. Până la urmă, toată treaba cu blogul ocupă destul de mult timp, iar unii renunță când văd peste ce grad de dificultate au dat. Un motiv bun care ar trebui să îi facă să continue este interesul venit din partea celor care citesc articolele publicate.
O persoană care scrie bine pe blogul propriu ajunge într-un punct în care se satură să mai scrie pentru pereți și se lasă de treaba asta. Fără un feedback care să îl împingă de la spate să scrie în continuare, fără comentarii de la cititori, fără distribuiri sau apariții în fel și fel de locuri nu mai este motivat.
Așa că îi salut pe toți cei care mă citesc din RSS Reader, dar care nu dau niciun semn de viață pe blog și care își spun părerea în gând fără să o împărtășească și în comentarii.
Și eu trăiesc această frustrare! Așa că știu ce zici! Bine că mi-am pus stele și thumbs că altfel nu mai rezistam.
Nu mă refer la blogul meu! Urmărește, te rog, ultimele 30 de articole și o să vezi că am cititori și că nu scriu pentru pereți. Făceam referire la situația generală din blogosferă. Cât la sută dintre cei care citesc un articol lasă și un comentariu? Nici măcar zece la sută.
Ai dreptate aici. Cu toții am avut sentimentul că scriem pentru pereți la un moment dat. Și până la urmă este normal să fie așa. Și este normal ca mulți să renunțe. Nu este timp destul pentru locul de muncă, pentru blog, pentru familie și prieteni.
La început și eu aveam momentele mele în care credeam că scriu degeaba. Că nu sunt citit de nimeni. Acum, după aproape trei ani, simt cu totul altfel. Referitor la cei care renunță, până la urmă îți dau dreptate, nu toți au timp de mai multe. Mie, de exemplu, îmi este destul de greu să mă împart între liceu, timp liber, blog, familie și prieteni. Dar nu renunț pentru că știu că nu scriu pentru pereți.
Ca să fiu cinică: succesul nu este obligatoriu. Mai există și rateuri și te învață să câștigi. Sunt publicații bune care nu se vând, spectacole bune care cad glorios, afaceri prospere care dau faliment. Se mai cheamă și noroc. Ghinion! Dacă nu îți iese ceva încerci altceva. Nu este obligatoriu ca tot ceea ce se scrie să fie vândut și citit. Dar nu am chef acum să fac o analiză a scriiturilor sau a psihologiei scriitorilor și cititorilor pentru că nu este locul potrivit. Observ doar, și nu numai pe bloguri, nevoia disperată de a vorbi sau de a fi ascultat.
O să sar la partea a doua a comentariului tău și o să spun că, aici pe blog, nu am o nevoie disperată de oameni care să mă asculte și să mă citească. Nu îmi fac publicitate. Am cititori fideli care citesc și comentează din simplul fapt că le place ceea ce scriu. Dar nu ar strica și ceva cititori noi. Cum spuneam și în articol: trebuie să scriu pentru cineva.
Am înțeles că nu era vorba de tine și de blogul tău. Ți-am sesizat plăcerea de a împărtăși informații interesante și altora. Și nici nu am căzut în păcatul generalizării, deși poate că am dat impresia. Doar că nu vorbeam doar despre bloguri. Este un aspect global pe care ni l-a dat libertatea comunicațiilor și pe care unii o confundă cu cea a comunicării. Chiar dacă nu au ce scrie unii tot scriu. Bălării în general. Stilul nu înlocuiește mesajul. După cum nici numărul cititorilor sau a comentatorilor nu se confundă cu calitatea lor. Depinde doar de ceea ce preferă fiecare. Îți apreciez spiritul de observație și preocupările puțin neașteptate la un tânăr.
Dacă tot ai adus în discuție faptul că masele au nevoie de atenție și de răspunsuri în favoarea lor, pot spune că am ajuns grav de tot. Nu spun că manifestul de comunicare este rău sau nu ajută, dar nu înțeleg de ce trebuie ca masele de populație să fie mereu în centrul atenției. Mi-a plăcut ceea ce ai spus despre calitate și stil. Știu oameni care scriu pe bloguri foarte bine pe tot felul de subiecte și alții care nu au nicio treabă cu ceea multe domenii. Mulțumesc pentru apreciere!
„Nu înțeleg de ce trebuie ca masele de populație să fie mereu în centrul atenției”. Să te ajut cu o încercare de răspuns? Pentru că Revoluția Franceză a dat poporului drepturi și libertăți. Iar omul a înțeles că le are. Mai presus de obligații. Ar putea fi și o frustrare de a dovedi elitei că este egal, măcar în drepturi, cu ea. Și că poate să le folosească.
Altă cale de promovare nu există, omule! Decât BlogAwards și ToateBlogurile. Poți să scrii tu cât de corect poți, dar tagurile nu te ajută prea mult. Nu rămâne decât să comenteze bloggerii între ei. Fără cei din exterior. Care întâmplător ar da peste un articol.
Nu am folosit BlogAwards și nici ToateBlogurile. Nu îmi inspiră prea multă încredere. Pierd timp pe aceste platforme doar pentru a aduce încă cinci vizitatori noi. Tagurile nu știu cât de mult ajută, dar merită să le folosești. Ajută la organizarea blogului și a articolelor.
Nu îți susțin întru totul opinia. Depinde de acel target pe care ți l-ai ales. Mai ales dacă ai un blog pe o anumită nișă. Rumeg de mai mult timp un articol exact pe această temă. Poate că într-o săptămână sau două îl voi avea gata și îl voi publica pe blog sau pe site-ul grupului din care fac parte.
Îți aștept părerea. Întotdeauna mă bucură părerile cititorilor mei. Până la urmă asta este frumusețea de a scrie pe blog.
Am fost de la început optimistă. Poate și pentru că niciodată nu mai făcusem ceva care să îmi placă atât de mult. Primele comentarii m-au adus într-o stare de euforie maximă care nu a mai trecut. Fiecare om care comentează pe blogul meu îmi dă impresia că îmi este prieten și îl tratez ca atare.
Fiecare cititor este valoros pentru comunitatea formată în jurul unui blog. Cât de frumos este să scrii ceva, iar în nicio oră să apară trei sau patru comentarii. Euforie și plăcere.
Familia îmi spune că exagerez. Sunt atât de captivată de blog încât petrec tot mai puțin timp cu ei.
Eu reușesc să îmi fac timp pentru toate!
Iar mie mi se pare că ziua nu mai are 24 de ore. Ci vreo 14. Parcă este tot mai scurtă.
Blogul este de vină. Și internetul.
Nu am făcut niciodată ceva care să îmi placă atât de mult. Sunt pur și simplu fascinată.