Zilele trecute, după un eveniment nefericit care a implicat ploaie, tunete, fulgere și un computer, un bun prieten a rămas fără calculator. A avut un asemenea ghinion încât nu s-a ales doar praful din toată unitatea, din monitor și boxe. Toate hardurile s-au prăjit, un stick conectat la fel, toate datele pierdute.
Noroc că a avut inspirația de a mai salva din când în când anumite lucruri pe un HDD extern.
Acum, având în vedere că prin intermediul computerului își câștigă pâinea de ceva ani buni lucrând în Photoshop și alte programe de genul, toată activitatea i-a fost suspendată. Are câteva comenzi în așteptare, iar până rezolvă problema lucrează de pe un laptop care se mișcă destul de greu.
Cum treaba este destul de urgentă m-a rugat să stric o întrebare și pe blog referitor la ceva calculatoare second-hand, cât mai ieftine și cu transport cât mai rapid din partea vânzătorului. Poate, poate rezolvă.
În ceea ce privește detaliile tehnice nu este chiar atât de pretențios. Caută ceva procesor Dual Core cu frecvență de 2600, o placă video cât mai puternică posibil, RAM DDR2 cu o capacitate de cel puțin 1024 și un hard de minim 80 GB. Dacă știți oferte la prețuri cât mai bune pe internet, dacă aveți un computer de care vreți să scăpați sau pur și simplu cunoașteți pe cineva care se pricepe nu ezitați să lăsați un link, un număr de telefon, o adresă de e-mail sau orice altceva în rubrica de comentarii.
Am avut eu un cadavru, dar l-am dat.
Încearcă și aici: it-sh.ro
Mulțumesc!
Poate găsești ceva interesant aici: enasistem.ro
Acum mă uit. Mulțumesc!
Nu sunt case de amanet prin Vatra Dornei? Prin Iași găsești la amanet chestii destul de bune la prețuri mici. Și la urma urmei, ar trebui să facă și el o investiție dacă tot câștigă bani frumoși din Photoshop. Vezi că eMAG are prețuri rezonabile.
Am fost și am căutat la amanet. Nimic acceptabil, absolut nimic. Acum vrea să își ia ceva cât mai ieftin pentru că a cam rămas în pană de bani până să își ia partea de la clienți. Și cum activitatea este sistată pentru câteva zile…
Este destul de nasol când nu ai la ce să îți faci treaba. Dar nu o să iasă prea bine dacă își ia ceva mai ieftin acum. Că tot dă banii. După aia ce face? Îl aruncă și ia ceva mai bun?
Este alegerea lui.
Auzi, acum mă bag și eu în treabă! HDD-urile sunt arse integral sau s-a scurtcircuitat partea mecanică? Ca în majoritatea cazurilor? Caz în care, tot cu ceva bănet, poate recupera la firmele specializate conținutul de pe platane. Vezi aici: python.ro/recuperare-date
Și ai idee cum ne dăm seama dacă HDD-urile sunt arse integral sau doar scurtcircuitate?
Cam de ce buget dispune? Te întreb pentru că poate ia și o variantă nouă în considerare: procesor pe socket 1155, care se va descurca foarte onorabil în Photoshop. În caz contrar, îl sfătuiesc să meargă pe un Intel Core2Duo E8400 și o placă nVidia cu ceva Cuda Cores. Photoshop pune mare accent pe procesor și Cuda.
Luăm în serios părerea ta! Să vedem ce găsim pe criteriile propuse de tine. Bugetul ar fi de maxim 1.000 de lei în cel mai rău caz. Un link ceva?
Uite aici:
1. http://www.pcgarage.ro/vizualizare-wishlist/552456
2. http://www.it-sh.ro/componente-calculator/componente-calculator/hard-disk-uri/hard-disk-calculator-sata-seagate-80gb-p328.html
3. http://www.it-sh.ro/monitoare-second-hand/monitoare-lcd-17-inch/monitor-lcd-tft-compaq-1701-17inch-grad-a-p482.html
Și se ajunge la un aproximativ 800 de lei, plus transport. Te alegi cu o platformă cu posibilități de upgrade uriașe, până la i7 Ivy Bridge chiar. Procesorul G540 este mai potent decât 95% din variantele Intel COre2Duo, este pe socket 1155, platformă nouă, cum ziceam, posibilități uriașe de upgrade. Placa video integrată se descurcă excelent în Photoshop. Eu la Photoshop folosesc un i3 cu placă video integrată, dar diferențele între cele două sunt insesizabile.
Apoi ai RAM DDR3, se poate adăuga cu încă 100 de lei încă 4 GB și ai scăpat de stres. Mai adaugi și niște HDD-uri Sata ulterior pentru spațiu de stocare. Carcasa și sursa sunt decente și duc și un ulterior upgrade la procesor și adăugarea unei plăci video dedicate de genul GTX560.
Scuze! Am uitat să apăs pe „răspunde” înainte să mă apuc de scris.
Mulțumesc pentru sfaturi!
Am omis un lucru. Având în vedere că cel mai probabil carcasa a scăpat intactă (logic așa ar trebui), în loc de carcasă cu sursă se poate cumpăra doar o sursă. În felul ăsta mai faci economie vreo 60 de lei.
La asta ne-am gândit și noi. Aseară am comandat piesele. Mâine ajunge comanda prin FAN Courier.
Ce ați luat până la urmă?
Poți găsi foarte multe pe Forum Suceava, Mercador, Okazii sau Facebook. Caută grupul Bazar Suceava. Succes!
Mulțumesc! S-a rezolvat între timp!
Mai găsești și pe citgrup.ro. Vineri este 30% reducere și duminică 10% reducere. Se oferă garanție pentru că sunt vândute de o persoană juridică.
Calculatoare SH, cu prețuri mai mici, găsești și pe pluspc.ro!
Scuze pentru întârzierea de trei ani, dar în cazul în care alți oameni ajung pe acest blog pentru a afla de unde pot să cumpere computere sau laptopuri SH: sorimex.net
Mulțumesc pentru informație!
Am cumpărat și eu de pe giasistem.ro. Sunt mulțumit de serviciile lor cât și de prețul calculatoarelor refurbished. Am un calculator de doi ani și îl folosesc pentru proiectare grafică și și-a scos deja banii. Mi-au răspuns la orice întrebare și mi l-au trimis prin curier fără să plătesc transport. De asemenea, am primit factură, garanție, tastatură, mouse, cablu și adaptor pentru placa video.
Sunt multe locuri de unde poți achiziționa un calculator SH bun, trebuie doar să cauți bine.