Comparație între trecut și prezent (ep.10): Palatul Național Român

scris de | luni, 2 aprilie 2012, 02:39 | 2 comentarii

Salutare tuturor! Din păcate, spre ruşinea mea, nu am mai postat de aproape trei luni nici măcar un articol în cadrul proiectului „Comparaţie între trecut şi prezent”; însă acest lucru nu înseamnă că m-am lăsat de istoria oraşului şi m-am apucat de criticat, după cum aţi văzut în ultimele articole. Niciodată! După cum spunea cândva şi Shakespeare, „adesea, căderea e un mijloc de a te ridica mai sus!” Pe acelaşi principiu am ales să merg şi eu. Astfel, am beneficiat de mult timp pe care şi normal, l-am dedicat documentării şi, în final, redactării a tot ceea ce urmează să citiţi!

Edificarea unui asemenea monument istoric, precum biblioteca municipală, a fost în strânsă legătură cu planul de transformare a oraşului Vatra Dornei într-o staţiune de nivel european. Construcţia a reprezentat mai mult o necesitate a sfârşitului de secol XIX; mai exact, după ce la data de 16 aprilie 1898, Societatea Culturală Română „Sentinela” a intrat în legalitate, aceasta a avut nevoie de un sediu încăpător. Se voia a deveni un loc de întâlnire şi, după cum se menţionează în lucrarea lui Eugen Nesciuc, „Călindariul poporului bucovinean pe anul ordinar 1902”, capitolul „Palatul Naţional Român din Vatra Dornei”, publicată în anul 1903 la Cernăuţi, „un focar de cultură (…) şi un argument demonstrativ al dorului de lumină, de ştiinţă şi cultură al românilor dorneni”.

La scurt timp după finalizarea construcţiei, „patrimoniul” clădirii a fost îmbogăţit cu carte românească adusă cu greu de peste hotare. Costurile totale edificării s-au ridicat la suma de 40.000 de coroane, dintre care, o mare parte au fost donate de către membrii societăţii. De menţionat faptul că austriecii aflaţi în acele vremuri la conducere, nu au contribuit cu absolut nimic la ridicarea monumentului istoric, din spuse domnului Andrei Avram. După finalizarea lucrărilor, sediul societăţii, la punerea sa în funcţiune (anul 1901), avea „8 odăi la etaj şi 7 la parter” (citat din lucrarea lui Eugen Nesciuc, amintită anterior), însă, dintre care doar trei erau puse la dispoziţia Cabinetului de Citire (Petru Ţăranu, „Memoria dornelor”, vol. III). Potrivit unor surse memoriale, într-una din camerele de la parter a fost mutat, la începuturi, Muzeul de Antichităţi şi Etnografie, restul odăilor fiind destinate închirierii.

Cu toate că edificiului cultural i s-a atribuit numele de Palatul Naţional Român, conform informaţiilor furnizate de către grupul online Dorna-Watra, până în 1918, acesta a fost cunoscut drept „Casa domnească”. Probabil, acest nume a influientat şi aplicarea, pe frontspiciul clădirii, devizei societăţii româneşti de atunci, „în unire e putere”, ce poate fi văzută şi în prezent. Totul a funcţionat precum se dorise, până când, în toamna anului 1914, s-a dictat mobilizarea generală de începe a Primului Război Mondial; astfel, o mare parte din exponatele muzeului au fost depozitate în lăzi şi date în grija soţilor Eugenia şi Samuil Ioneţ, iar cărţile ascunse în gospodăriile membrilor societăţii.

Din lucrarea „Nostalgii feroviare”, redactată de George Timu, aflăm că, după ce a participat la inaugurarea tunelului feroviar de la Mestecăniş, împăratul Kaiser Franz Josef I a fost găzduit într-una din camerele de la etajul Palatului Naţional Român, doar pentru a se convinge de frumuseţea realizării arhitectonice a primarului Vasile Deac. În perioada Primului Război Mondial, clădirea bibliotecii a reprezentat o monedă de schimb în timpul luptelor şi spaţiu de cazare al trupelor austro-ungare detaşate în zona Dornelor. După terminarea ostilităţilor, clădirea a rămas grav avariată preţ de trei ani.

După 1 decembrie 1918, clădirea a fost restaurată şi dată în folosinţă în regim de bibliotecă. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, asemeni perioadei 1914-1918, Palatul a intrat sub incidenţa rechiziţiilor trupelor germane. Ca şi în cazul celorlalte mari realizări arhitecturale ale oraşului şi biblioteca, în dimineaţa zilei de 29 septembrie 1944, a fost prădată şi devastată de trupele nemţeşti aflate în retragere. După noi reparaţii capitale, în anul 1975, clădirea şi-a reluat statutul de bibliotecă publică, urmând ca în anul 1993 să intre în circuitul protocolar internaţional.

În prezent, clădirea, la exterior, se prezintă într-o stare deplorabilă. Atât bolta intrării principale, cât şi alte puncte ale monumentului istoric, suferă de sindromul „nepăsării” conducerii oraşului, bucăţi din aceasta putându-se desprinde în orice moment. Persoanele ce au în grijă edificiul, după cum au mărturisit în nenumărate rânduri, îşi doresc o restaurare exterioară a acestuia, însă, după cum bine ştim, primăria şi consiliul local nu are aceleaşi planuri.

Există 2 comentarii publicate la acest articol:

  1. Andrei

    Salut Ciprian !
    Orice dominaţie străină asupra unei naţiuni este o calamnitate.
    Nemţii (austriecii) n-au făcut altceva decât să FURE să FURE şi iar să FURE !
    Hoţia absolută făcută de aceşti nemţi a fost secularizarea averilor bisericeşti-mănăstireşti ! Aceste posesiuni mănăstireşti produceau venituri imense , echivalent în milioane de coroane , dar au fost FURATE de aceşti aşa autonumiţi civilizatori !
    Eu aud pe unii şi alţii că nemţălăii au făcut şi au dres în Bucovina dar îi ACUZ DE PROSTIE !
    Cine vrea să ştie despre rolul absolut nefast al nemţilor în Bucovina să citească istoria DIN PUNCTUL DE VEDERE AL NAŢIUNII ROMÂNE !
    Toate cele bune !

  2. Andrei

    Încă o chestiune :
    imediat după 23 august 1944 trupele germane şi ungureşti au invadat , dinspre Transilvania , zona noastră , a dornelor.
    În general pentru jafurile făcute după ce aceştia s-au retras sunt acuzaţi nemţii . Dar la jefuirea ţăranilor şi distrugerea unor bunuri şi valori imense au participat şi ungurii ! Trebuie să ştii şi lucrul acesta !
    Toate cele bune !

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!