Zilele astea am făcut ceva mai multe drumuri decât de obicei la Oficiul Poștal din apropiere pentru că au apărut mai multe comenzi de pe Okazii cu livrare prin Poșta Română. Din cele cinci sau șase vizite făcute în ultimele două săptămâni, pe trei dintre ele le-am notat în telefon ca să pot scrie încă un text din seria asta de articole cu aventuri cu Poșta Română.
1. Pe 22 februarie am trecut pe la Oficiul Poștal și m-am așezat la coadă la 09:46. Aveam destul de multe persoane în fața mea și am intrat târziu înăuntru. Am terminat ce aveam de făcut și am plecat de acolo la 10:43. Am stat 57 de minute ca să pot trimite un colet.
2. De atunci și până la începutul lui martie am mai făcut câteva opriri pe acolo, dar pe care nu mi le-am notat, fapt pentru care trecem direct la ziua de 2 martie. O zi în care m-am pus la coadă la 12:52. La fel, tot un singur colet am avut de trimis, doar că de această dată aveam și niște rambursuri de ridicat. În fața mea erau doar cinci persoane și am intrat relativ repede.
Doar că la ghișeul la care am nimerit am dat peste o doamnă care nu prea avea chef de muncă și făcea orice numai ce trebuia să facă nu. Îmi fac singur AWB pentru fiecare colet în parte, iar la poștă tot ce au de făcut este să pună o ștampilă, să îmi ia banii și să tipărească o chitanță. Femeia asta a făcut lucrurile astea trei în 18 minute, iar la 13:19 am plecat de acolo.
3. Ajungem la ziua de azi, 4 martie, când am făcut încă o vizită pe la oficiu. De data asta am ajuns la 13:02 și am nimerit o coadă cu zece oameni înaintea mea, majoritatea bătrâni, cu ceva taloane de pensie, și câțiva mai tineri pentru ghișeul eMAG. De data asta am nimerit o doamnă mai drăguță la ghișeu și a rezolvat repede ce avea de făcut și am scăpat cu doar 33 de minute de stat la poștă pentru un singur colet de expediat și la 13:35 am plecat spre casă.
Toate articolele despre Poșta Română se găsesc aici.
Eu nu prea am probleme cu așteptatul la poșta de la mine. Și am văzut că și tu te duci la ore care, în teorie, ar fi liber. Ciudat!
De ceva vreme tot încerc ore de genul ca să văd când ar fi mai liber. Am încercat și dimineața la ora 08:00, când se deschide, dar nu a fost o idee bună. Iar după-amiaza, undeva după 16:00, nu e recomandat de mers. Ies oamenii de la muncă și merg să ridice pachete de la eMAG și Elefant sau să expedieze prin Poșta Română și se face o coadă care nu se mai termină decât la 19:30, când se închide oficiul.
Capitalism defectuos. În Norvegia 98% din tranzacții se fac digital. Americanii vor să livreze coletele cu drone. Numai în România se trăiește ca în Epoca de Aur.
Oficiul Poștal la care merg a fost renovat recent, de cel mult două luni. Nu mi-a venit să cred. Păcat că s-a lucrat doar la imobil, nu și la aparatură. Asta este.
Păi asta pentru că nu poți face un upgrade fără o licitație. Nu e ca acasă, iei un PC nou, după ce renovezi, trebuie făcută în toata țara, trebuie instruiți angajații, etc.
Sunt convins că se pot face licitații și pentru orașe sau Oficii Poștale pentru echipament. Problema este legată de angajați, de proceduri, de neștiința de a lucra cu programe, de a face digitalizare etc.
Am mai dat și eu de câte un angajat supărat pe viață la poștă, dar nu prea ai ce să le faci. Parcă ți se duce energia după ce îi întâlnești.
Depinde dacă ai bani și n-ai timp sau dacă ai timp și nu ai bani. Cele două situații se completează una pe cealaltă. Am mai folosit și eu posta, dar îmi mănâncă zilele dacă nu am timp atunci sau mă grăbesc.
Nu e vorba de bani sau de timp aici. Este vorba că unii clienți de pe Okazii aleg livrarea și prin Poșta Română, nu prin firmele de curierat. Iar mie îmi place să le onorez pe toate.
Păi nu tot din considerentul costuri?
Da și nu. Este vorba de costurile pe care le suportă cumpărătorul, nu eu. Din punctul meu de vedere, prefer oricând livrările prin firmele de curierat pentru că îmi fac singur toate AWB-urile și toți curierii ridică coletele de la adresă. Singura problemă este cu Poșta Română, unde trebuie să merg eu să duc pachetele. Treabă care vine la pachet cu statul la coadă. Dar fac asta din ideea de a onora toate comenzile, indiferent de metoda de livrare aleasă. Iar aici cumpărătorul se bazează pe faptul că poșta mai ieftină decât curieratul, doar că diferența este prea mică pentru a se justifica timpii de livrare.
Firește că acele costuri sunt cascadate către client fiindcă nu ar mai exista profitul într-un deal.
Corect.