4 lucruri de care ai nevoie când călătoreşti cu trenul

scris de | duminică, 26 mai 2013, 01:27 | 4 comentarii

În ultimul timp nu mai călătoresc la fel de des cu trenul, precum făceam prin 2011 sau 2012, însă ori de câte ori am fost nevoit să mă încumet la drumuri mai lungi de patru, cinci ore, am realizat că este important să am cu mine:

1. Muzică multă şi bună:
Şi o pereche de căşti care să redea sunetul la o calitate cât mai înaltă, bineînţeles. De-a lungul călătoriilor cu trenul, am realizat că, dacă nu am ceva mai bun de făcut, muzica te poate face să uiţi cu brio de plictiseala reprezentată de stat pe-un scaun într-un compartiment sau într-un salon alături de alţi necunoscuţi. Plus că priveliştea de pe geam se vede mult mai poetic când pe fundal asculţi versurile lui Frank Sinatra, Quenn sau Michael Jackson.

2. Smartphone, internet şi un acumulator extern:
Telefonul este cam singura alternativă perfectă pentru ocuparea câtorva ore de călătorit pe drumul de fier. Iar dacă nu vrei să joci Râma sau Solitaire pe o vechitură cu taste, ar fi recomandat să deţii un smartphone. Referitor la internet, nu e obligatoriu să-l ai activat dacă nu eşti blogger şi n-ai o relaţie specială cu reţelele sociale; se poate înlocui foarte uşor cu un Hill Climb Racing sau un Fifa 2012.

Acumulatorul extern e musai să-l ai în rucsac, mai ales dacă nu vrei să rişti şi să te trezeşti că priza din compartiment nu funcţionează şi că ai cărat ca fraierul un încarcător de 2 metri inutil. Personal, folosesc un Momax iPower S2 de 5600 mAh, iar în ultimele 2 călătorii cu trenul a jucat un rol destul de important.

3. Parteneri de călătorie:
Şi nu neapărat cunoscuţi. Ştiu din proprie experienţă că, dacă te-ai săturat de ascultat muzică, de butonat telefonul sau de privit pe geam, e chiar constructiv să hoinăreşti prin tren şi să cauţi un compartiment în care este deja cineva cazat. Iar dacă reuşeşti să intri în vorbă cu el, de obicei e de ajuns o întrebare de genul Oare pe unde suntem? sau Cum a fost vremea pe aici?, ai şansa de a sta la taclale cel puţin 3 staţii. Plus că unii sunt adevărate enciclopedii pe 2 picioare.

4. Cont de instagram:
Partea asta nu e ceva de luat în seamă de oricine, dar dacă ai un smartphone, un cont de instagram activ şi câteva zeci de followeri, te poţi distra făcând pe-a fotograful prin compartiment. Eu, de exemplu, am tras 3 cadre cât mi-am tocit fundul pe buretele cfr-ului. Şi-am strâns şi 32 de likeuri la ele:

2013-05-22_1369213129

2013-05-24_1369403425

2013-05-25_1369464693

Există 4 comentarii publicate la acest articol:

  1. Vladen

    Eu prefer sa-mi iau laptopul, mi se pare mai comod decat sa butonez pe telefon. As mai adauga la lista ta ca, daca nu uit, imi iau si o cola/apa/bere ca sa nu le cumpar la suprapret in tren, aparat foto compact si revista

  2. Mr.S

    Daca ziceai ceva de bautura bahica renuntam sa te citesc.Nu-i inteleg pe cei care in loc sa ia o sticla cu apa plata sau o bautura carbogazoaza(nu recomand) prefera o anumita bautura numita aliment , o bautura incredibil de gretoasa , mai ales dupa un timp cand incep ragaielile. Nu inteleg de ce trebuie sa bei asa ceva in masina, tren cand ai drum lung.TRIST.

  3. Andrei

    Dialogul din tren e cel mai interesant. Atunci cand pui intrebari , cand faci pe reporterul. In tren incerc sa-i inteleg pe ceilalti. Provoc dialogul si incerc sa ma insurubez cat mai adanc in mintea colegilor de drum.
    Recunosc ca am enervat multa lume . Dar am si inveselit facand efortul de a-mi aduce aminte cat mai multe bancuri. Oameni mai buni decat noi sunt peste tot deci si in tren.

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!