Vechile maşini ale oraşului #9

scris de | miercuri, 17 iulie 2013, 19:12 | Tu ce părere ai? Hai să discutăm!

După cum promisesem data trecută, acest episod 9 al seriei Vechile maşini ale oraşului Vatra Dornei va fi ceva de pomină. Vom prezenta nu mai puţin de 13 rable găsite în acelaşi loc, în aceeaşi curte de pe strada Argestru şi ne vom minuna de starea bună a unora şi vom deplânge starea jalnică la care au ajuns altele. Cu bune şi cu rele, zău că mi-ar fi plăcut ca acest articol special, dacă îl pot numi așa, să fie şi episodul al 10-lea al seriei, la o adică aniversarea.

Dardacă tot n-a fost să fie, măcar să ne consolăm cu faptul că fiecare articol din serie are ceva special şi prezintă lucruri pe care nu multă lume are ocazia să le vadă zilnic. Toate imaginile au primit un efect de retrolumina aplicat cu ajutorul programului Photoscape.

1. Fiat Cinquecento S

Picture 005

Picture 006

Cinquecento este o maşină de oraş, produsă de Fiat între 1991 şi 1998 la una din fabricile din Polonia. A venit ca înlocuitor pentru Fiat 126 şi a fost înlocuit cu Fiat Seicento. Proprietarul o are de atâta timp, încât a şi uitat de unde a adus-o (sau poate nu vroia să spună), însă refuză să o recondiţioneze din cauza banilor.

2. Daewoo Damas

Picture 003

Fabricarea Damasului a început în 1991 ca o copie a Suzuki Carry şi continuă până şi în ziua de astăzi. În România, maşina a fost folosită doar de către fabrici şi diverse companii, în rândul oamenilor de rând nefiind foarte populară; cu toate astea, iată că acesta a supravieţuit, ba chiar cu numere RO. În prezent, în Uzbekistan există cea mai mare densitate de Damas, fiind folosite în special pentru transport.

3. Mercedes-Benz 100D

Picture 004

100D a fost produsă de Mercedes-Benz Spania între 1981 şi 1995. În România nu s-a remarcat mai deloc, cu toate că încă se poate găsi pe străzile patriei. Proprietarul în curtea căruia am găsit-o spune că este funcţională, dar n-are de gând să se ocupe serios de ea prea curând. Bine că măcar o păstrează departe de compactoarele din centrele de fier vechi.

4. Citroen C15

Picture 008

Picture 007

S-a produs între anii 1984 şi 2005. În Europa de Est nu se poate spune că a deţinut vreodată ceva record la vânzări, însă a fost folosită de destul de mulţi comercianţi mici, în special după loviturile de stat, când toată lumea îşi cumpăra maşini străine ieftine şi utile. Cea peste care am dat eu se află într-o stare atât de proastă încât a ajuns depozit pentru piese de bicicletă şi cauciucuri uzate.

5. Mercedes-Benz 300D (W123 Cobra)

Picture 012

Picture 011

W123 s-a produs începând cu anul 1975 şi a continuat până în 1986, timp în care, de pe porţile fabricilor, au ieşit nu mai puţin de 2.7 milioane de vehicule. W123 se împarte în 3 serii: Seria 1 (care se împarte la rândul ei în Seria 0.5 şi Seria 1), Seria 2 şi Seria 3.

Ceea ce am găsit eu, este Seria 1, dacă este să mă iau după farurile Ochi de taur şi după tetierele în formă de urechi de iepure. Maşina are toate piesele pe ea, însă proprietarul refuză să ţină la adăpost un vehicul din Seria 1 a W123. Păcat, mare păcat!

6. UAZ 469

Picture 015

Picture 014

469 reprezintă unul dintre modele de bază ale companiei UAZ. Încă din 1973, primul an în care s-a fabricat, a devenit cunoscută pentru abilitatea sa de a circula pe aproape orice tip de teren, de aici şi motivul pentru care a fost vândută doar armatei şi organizaţiilor militare. Cel peste care am dat eu este destul de vechi, cam de prin 1977 sau 1980, însă arată destul de bine, iar interiorul e acceptabil. Nu am idee, însă bănuiesc că nu mai există prea multe în circulaţie la noi în ţară.

7. Peugeot 505

Picture 017

Primul 505 a ieşit pe poarta fabricii în mai 1979, ca înlocuitor pentru frumosul Peugeot 504. Având în vedere că în 1987, 505 a primit un facelift, incluzând şi interiorul, cel pe care îl vedem în imagine se pare a fi din vechea generaţie; probabil una dintre cele mai frumoase maşini găsite în curtea proprietarului. Păcat, însă, că nu se ocupă de el şi-l lasă de izbelişte şi în soare şi în ploaie.

8. Multicar 342

Picture 021

Picture 019

Despre modelul 342 nici măcar wikipedia nu spune mai nimic, însă putem admite noi că este o camionetă specială. Nu am mai văzut niciodată un astfel de 342, atât de impunător şi care pare să emane atâta putere, ci majoritatea par mai degrabă de plastic; şi-am văzut destul de multe la cei 17 ani ai mei.

Lângă cel pe care îl vedeţi în imagini, în stânga, mai era un şasiu, tot de Multicar, fără caroserie. Când l-au adus pe cel complet, au adus şi şasiul; se gândeau că o să facă din două una, sau ceva.

9. Hanomag Henschel F65

Picture 022

Hanomag nu ştiu să fi fost vreodată o firmă celebră la noi în ţară; poate doar atunci când Germania îşi adăpostea trupele pe teritoriul nostru, în al doilea război mondial. Am răsfoit câteva siteuri de anunţuri auto şi singurul F65 aflat la vânzare a fost postat acum 5 ani, cu 2500 euro. Atât de rare sunt în zilele noastre. Zău că mi-ar place să cumpăr una şi să o restaurez aşa cum se cuvine; măcar de plăcere, dacă nu pentru profit, ca ăia de pe discovery.

10. TV 14

Picture 023

TV 14 şi-a început viaţa undeva după 1973, venind ca o verziune ceva mai bună a TV 12. Microbuzul românesc era vândut în străinătate sub numele de TV Tudor şi fabricat în Portugalia (TV Tagus) şi în Italia (TV Ciemme). Din câte TV-uri am văzut eu, şi-am văzut destule, că-s a naibii de populare în zonele rurale, ăsta-i primul de culoare roşie pe care am avut ocazia să-l fotografiez.

11. Ford Escort

Picture 024

Escort a fost un model atât de popular încât s-a produs fix 34 ani, având în spate patru serii (generaţii) şi două facelift-uri. Acesta pe care l-am trecut eu în arhiva mea fotografică, e din generaţia a treia, adică are undeva între 27 şi 33 ani vechime, însă nu poate spune nimeni că a fost păstrat cu grijă. Are caroseria plină de vânătăi, iar motorul nu-i mai porneşte de mult timp.

12. Ford Sierra

Picture 025

Faţă de Escort, modelul Sierra s-a produs timp de doar 11 ani, însă a vândut un număr enorm de vehicule, de aici şi motivul pentru care a fost produsă în nu mai puţin de 7 ţări. Personal, nu mi-au plăcut niciodată modelele Ford vândute în Europa, şi nu-mi place nici acesta, dar parcă văd că peste vreo 15, 20 ani va primi un preţ destul de bun la licitaţii.

13. Mercedes-Benz 407D

Picture 028

Cunoscut ca şi Mercedes-Benz T2, a fost produs în 2 generaţii, între 1967 şi 1986 şi între 1986 şi 1996 (facelift). Ceea ce am găsit eu este din prima generaţie, un 407D cu cabină dublă şi semnalizatoare deasupra. Din ce am putut afla de la proprietar, asta e singura maşină pe care o mai foloseşte din toate cele aproape 20 pe care le are şi că merge strună; chiar dacă nu are numere.

Articole anterioare: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5, episodul 6, episodul 7, episodul 8.

Ce părere ai despre acest articol?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.