Tag Archives: mașini

Filme străine în care apar maşini româneşti (2)

Episodul anterior: episodul 1 („Argo” din 2012, de Ben Affleck şi câştigător a 3 premii Oscar). Înainte de a prezenta vehiculele româneşti dintr-un alt film străin, doresc să menţionez că mă declar mulţumit de faptul că primul episod a prins atât de bine la public (momentan, nu şi la comentatori), că a strâns 10 likeuri la articol şi alte câteva pe […]

Avantajele serviciilor de închirieri auto (P)

Istoria închirierii primului vehicul din istorie este una oarecum banală; un american a împrumutat un vehicul de la un anume Joe Saunders, din simplul motiv că întârziase la întâlnirea cu iubita sa. Americanul a reuşit să ajungă acolo unde era aşteptat, iar Joe Saunders, ca urmare a micii atenţii primite de la primul său „client”, a deschis prima afacere din […]

Scurt despre oraşele turistice

Iniţial, aveam o dorinţă arzătoare de-a publica articolul acesta pe 31 decembrie, însă după o scurtă privire prin Google Analytics, mi-am dat seama că nu merită şi l-am reprogramat. Pentru azi. Nu-i vorba de statistici, că-n ultimul timp, sincer să fiu, chiar nu mă pot plânge de numărul celor care mă citesc, doar că e puţin aiurea să se trezească […]

Vechile maşini ale oraşului #6

Articolele anterioare pot fi citite aici: episodul 1, episodul 2, episodul 3, episodul 4, episodul 5. Mă bucură nespus de mult faptul că un număr tot mai mare de vizitatori accesează articolele din seria vechilor maşini ale oraşului Vatra Dornei. Colecţia, dacă îi pot spune într-un asemenea fel, aceasta virtuală de vechi piese de colecţie automobilistice a ajuns la un […]

Vechile maşini ale oraşului #5

Cu toate că a trecut ceva timp de la ultimul material cu caracter automobilistic, iată că într-un final a sosit şi cel de-al cincilea episod al seriei „Vechile maşini ale oraşului”. Vă spuneam data trecută, plin de entuziasm, faptul că am avut norocul de a da peste o adevărată comoară. Un loc plin de rable şi caroserii ale altor timpuri. […]

Vechile mașini ale orașului #4

Şi iată că am ajuns şi la cel de-al patrulea articol dedicat seriei „Vechile maşini ale oraşului”. Aici aveţi şi episodul 1, episodul 2 şi episodul 3. Tot am aşteptat, cred că mai mult de o săptămână, ziua în care să vă pot anunţa entuziasmul meu. Contrar celor spune în primul episod al seriei, se pare că Vatra Dornei nu […]

Vechile mașini ale orașului #3

Iată că am ajuns, într-un final, să scriu şi al treilea material din seria vechilor maşini ale oraşului. Aici aveţi primul episod, iar aici pe al doilea. Sincer să fiu, nici prin gând nu-mi trecea că într-un oraş ca Vatra Dornei ar exista atât de multe rable, unele abandonate, altele îngrijite şi atent supravegheate. Acum nu prea ştiu cum s-o […]