Spectacol de stand-up comedy în Club Katarsis

scris de | vineri, 27 iulie 2012, 00:11 | 9 comentarii

Nu ştiu dacă va avea loc şi în premieră, însă se anunţă mare eveniment în zilele ce urmează. Cel mai probabil, acesta va fi cel mai promiţător spectacol ce va avea loc în oraş în perioada următoare. Şi sincer, o spun fără să exagerez. Adică, până la urmă, cine nu a auzit de Cătălin Bordea, doar trăim în Moldova, ce Doamne!

Aşadar, fără să mai lungim vorba, cumva, mai în glumă, mai în serios, Cătălin, alături de băieţii săi din trupa Deko Cafe, vor poposi în Vatra Dornei suficient timp încât să susţină un spectacol de stand up comedy. Acesta va avea loc în Club Katarsis, vineri seara (27 iulie), începând cu orele 21. Preţul unui bilet va fi de doar 15 lei, iar glumele din partea casei. Adică de la însuşi Bordea. Mai multe informaţii puteţi afla de pe, însuşi, afişul evenimentului (click pentru mărire pe imaginea alăturată).

Deci, ne vedem acolo, da?

Există 9 comentarii publicate la acest articol:

  1. Vladimir

    eu, in general, ma feresc de tipul asta de spectacol ca de dracul :). Am asistat la cateva atat de slabe si penibile ca pur si simplu nu mai am curaj. Sa ne povestesti cum a fost :).

    1. Ciprian

      Va fi al doilea spectacol de genul la care voi participa. Pe omul asta il cunosc, stiu ce ii poate capul si stiu ca merita. Sa fii pe faza sambata, voi povesti cum a fost.

  2. Pingback: Leapsa pe bloguri #4 | 50bani Blog

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!