Scurt tratat al cinematografiei românești (1): „Nemuritorii”, absolut jalnic!!

scris de | joi, 2 februarie 2012, 20:18 | Tu ce părere ai? Hai să discutăm!

Cu toate că nu am o vârstă foarte înaintată, am văzut la viaţa mea sute de filme (şi nu exagerez), majoritatea fiind producţii româneşti sau colaborări cu alte case de film străine. Am văzut orice mi-a căzut în mână, de la cele ale lui Sergiu Nicolaescu până la cele regizate de Mircea Veroiu sau Mircea Mureşan. Am avut ocazia să vizionez adevărate rateuri cinematografice, dar şi capodopere care merită toată atenţia, de la filme de care foarte puţini au auzit până la cele comerciale, produse doar pentru a fabrica bani şi a urca în topuri, fără să se mai fi ţinut cont de adevărata artă.

Unul dintre cele mai proaste filme, producţie românească, vizionate până în prezent este „Nemuritorii”, regizat de Nicolaescu, un comunist adevărat al artei filmului. Producţia prezintă povestea unui grup de prieteni, toţi foşti luptători ai oastei voievodului Mihai Viteazul, care după lungi perioade de timp în care au fost despărţiţi, s-au reîntâlnit pentru a duce la final jurământul depus cu mult timp în urmă, şi anume, cel al înfăptuirii Unirii. Cu toate că povestea în sine atrage nenumărate perechi de ochi curioase atunci când se citeşte sinopsisul (descrierea), cele aproape două ore de bandă nu prezintă decât roluri jucate prost, asta poate şi deoarece multor actori ai distribuţiei le-au fost atribuite roluri care nu îi scot deloc în evidenţă, ba mai rău, reuşind să decadă şi mai mult valoarea unei poveşti istorice, cândva plină de glorie. Printre multe alte roluri falsate, putem aminti evoluţia jalnică a lui Geo Costiniu, Sergiu Nicolaescu, Colea Răutu şi chiar Ilarion Ciobanu, singurele replici „recitate” peste aşteptări fiind atribuite lui Gheorghe Dinică, Ion Besoiu, Jean Constantin, şi doar câteva momente lui Amza Pellea. Singurul plus al producţiei este cel oferit coloanei sonore, fiind realizată complet de cei de la Phoenix. Cu toate că ideea de a folosi muzică rock pe fundalul unui film istoric sună puţin deplasat, ritmurile alerte conferă o anumită atmosferă momentelor critice din poveste.

Mai jos am ataşat una dintre puţinele replici absolut geniale ale lui Amza Pellea. Cu toate că actorul „execută” doar un scurt moment de mimică, urmat de un monolog în versuri, întregul ansamblu prezintă valoarea unui actor!!

Staţi geana pe blog, de cel puţin două ori pe săptămână voi scrie noi articole cinematografice în care voi vorbi despre producţii româneşti de excepţie dar şi despre adevărate rateuri prezentate de-a lungul timpului. Până data viitoare, însă, vă doresc numai bine!

Ce părere ai despre acest articol?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.