Oferte de revelion (P)

scris de | duminică, 3 noiembrie 2013, 14:40 | Tu ce părere ai? Hai să discutăm!

Nu au trecut decât câteva zile de când am intrat în noiembrie şi chiar dacă mai sunt doar două luni până la revelion, oamenii se trezesc la fel de greu ca şi anul trecut şi încep să caute locaţii şi oferte în acelaşi stil haotic, cu care deja ne-am obişnuit. La fel cum se fac cumpărăturile de sărbători în ultimul moment, cum se împinge toată lumea la moaşte şi, bineînţeles, la fel cum toţi turiştii pleacă de dimineaţă de la mare, pe DN1.

Oamenii de la CND Turism Vacanţe Speciale au scris o listă cu ofertele de revelion pentru anul acesta; cei care caută un loc unde să petreacă noaptea dintre ani alături de necunoscuţi sunt liberi să aleagă.

Tot la ei pe site văzusem şi ofertele a două hoteluri din Vatra Dornei, aflate în parteneriat: Bradul şi Călimani. Mă aşteptam la preţuri asemănătoare, dar nu. Pentru apartament de 2 persoane, all inclusive, la un hotel e 1350 lei, iar la celălalt 1700 lei. Şi da, all inclusive conţine aceleaşi facilităţi în ambele oferte.

Sunt curios de ce oferte au celelalte hoteluri din Dorna pentru revelionul 2014