Muzeul Ouălor Încondeiate „Letiția Orșivschi” (Vama, Suceava)

scris de | joi, 15 martie 2012, 20:12 | 8 comentarii

În data de 7 martie mi s-a ivit ocazia de a participa, alături de câţiva străini veniţi din Polonia şi Italia, la un tur al Ţării Dornelor; excursia a făcut parte din cadrul unui proiect internaţional numit „Comenius”, ce are ca scop îndepărtarea rasismului şi al principiilor personale pentru a ne putea apropia şi socializa cu cei din ţările europene. Din lista monumentelor istorice şi culturale vizitate, putem aminti: Salina şi biserica de la Cacica, Mănăstirea Voroneţ, Mănăstirea Suceviţa, Atelierul şi muzeul de ceramică de la Marginea şi Muzeul ouălor încondeiate din Vama.

Muzeul vizitat aparţine doamnei Letiţia Orșivschi, profesor de artă textilă şi decorativă, membră în cadrul a mai multor academii de artă româneşti şi deţinătoare a mai multor premii şi distincţii de nivel internaţional. De-a lungul anilor, încă de când şi-a deschis porţile publicului, a reuşit să formeze o colecţie numeroasă, de peste 3000 de ouă încondeiate, împărţite pe două categorii principale:

1. Ouăle de Bucovina – cuprinde piese lucrate cu motive vechi specifice zonei şi împrejurimilor;
2. Colecţia internaţională – cuprinde peste 2000 de ouă lucrate în zeci de tehnici specifice ţărilor de provenienţă, având ca suport mai multe tipuri, precum ouă de struţ, gâscă, emu, broască ţestoasă, crocodil, lebădă etc. sau piatră, ceramică, sticlă. În colecţia amintită se regăsesc ouă adunate din peste 62 de ţări de pe toate continentele.

Pentru mine, ca turist, a fost o experienţă unică şi o mare bucurie, având în vedere faptul că încă mai există astfel de persoane care doresc să realizeze ceva deosebit în locurile natale. Ceea ce m-a făcut să mă simt mândru de acest muzeu şi de locul în care a fost înfiinţat, a fost faptul că i-am văzut pe străinii care m-au însoţit, uimiţi de-a binelea. Din câte am discutat cu aceştia (în engleză), am înţeles că a fost pentru prima oară când au văzut o aşa de impresionantă colecţie de ouă încondeiate. Această vizită s-a încheiat cu multe fotografii şi ceva vânzări realizate de muzeu. În continuare, vă invit să aruncaţi un ochi şi peste câteva fotografii, ilustrând o mică parte din exponatele doamnei Letiţia:

Există 8 comentarii publicate la acest articol:

  1. Anonymous

    Foarte frumos !
    În Vatra Dornei există de asemenea o colecţie fenomenală de ouă încondeiate bucovinene . Această colecţie numără la ora actuală aprox. 1250 de piese.(colecţia a fost mult mai mare ).
    Ei , ce vreau să spun ? Acum 2 ani de zile am indemnat-o pe posesoare să le expună. A fost o scurtă prezentare la primărie , s-au spus multe lucruri , etc etc. Din păcate Vatra Dornei este un pic surdă la această chestiune . Te asigur ca ai fi la fel de impresionat !
    Andrei , Vatra Dornei

    1. corina

      d-nei cu siguranta ii lipseste tupeul letitiei orsivschi.cu bun simt nu reusesti mare lucru.la toate targurile internationale vesnica reprezentata letitia.

  2. Ciprian Pardău

    Ceea ce imi spui tu imi este total necunoscut. Imi vine rau atunci cand ma gandesc ca o astfel de colectie de ASTFEL de obiecte populare nu este expusa si valorificata, ci doar lasata sub vesnica amprenta a prafului. Multumesc pentru sesizare. Seara placuta!

  3. Mala Teaha

    Cunosc colectiile Letitiei gratie unor prieteni bucovineni care au inteles ca pastrindu-si dar si promovondu-si traditiile isi infig si mai bine radacinile in pamintul din care s-au nascut!

  4. corina

    nu stiam de colectia de la Vatra Dornei?de ce nu este pusa in valoare?de publicitate beneficiaza vad ca aceasta doamna din Vama care apare mereu si este promovata peste tot.as vrea sa vad si alte persoane,care cu siguranta sunt la fel sau poate mult mai talentate!

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!