Genocidul Vatra Dornei #6

scris de | duminică, 2 martie 2014, 19:23 | 9 comentarii

Săptămâna trecută am făcut, oficial, cunoştinţă cu primarului oraşului, municipiului, staţiunii, perlei Bucovinei, prin intermediul fiului său. Care, aparent, mă cunoştea. Şi mă citea. A fost chiar mişto. Pentru mine; că mi-a dat un subiect de articol. Pentru dânsul, nu sunt chiar atât de sigur. Frustrarea poate că le acoperea bunul simţ; dar nu asta-i ideea în genocidul de azi.

Poate că o să povestim, cât de curând, despre câtă carne mi-a fost băgată în frigider de către toţi cei din primărie şi, poate, că o să aflăm şi din ce neam prost de Pardăi fac parte. Dar asta ceva mai târziu, când mai adun delicatese de genul.

Aparent, dacă nu-s din familia lui Dumitru Pardău, deputatul care l-a pus primar pe Boncheş în Dorna, nu am sângele albastru. Ca alţii. În ochii lor, eu sunt tipul ăla care scrie nasoale despre ei şi despre oraş; nu şi lucruri bune. Nu-i ca şi cum aş fi făcut un lucru bun promovând competiţiile de sanie, festivalurile şi mai toate evenimentele oraşului în online. Nu-i ca şi cum am muncit mai mult la pagina de facebook Iubesc Vatra Dornei, decât voi la pagina Serbările Zăpezii. Care, apropo, nu se poate numi pagină doar pentru că aţi transformat un cont cu 5.000 de prieteni într-o pagină cu 5.000 de likeuri.

Bineînţeles, am făcut rău şi-atunci cănd am hotărât să fotografiez oraşul şi să-l promovez online. Sau atunci când am ajuns cu fotografia asta într-un articol scris de oamenii de la Digi24.

foto

Sincer, nu ştiu dacă vă daţi seama, dar mi-aţi făcut o bucurie. Mi-aţi confirmat că mă citiţi, iar asta nu poate decât să mă facă să vreau să scriu mai mult. Pentru că-s un nasol, cum ziceam.


Nu pierdem timpul şi trecem peste.

De ceva vreme vroiam să vorbesc puţin despre ce mai înseamnă în zilele noastre, staţiunea Vatra Dornei. Pe lângă competiţiile mondiale de sanie, Serbările Zăpezii, Dorna Xtreme, concursurile de schi, pârtiile şi telescaunul şi monumentele istorice. Să luaţi la pas străduţa dintre dealul Runc şi str. Mihai Eminescu şi să vedeţi ce dezastru e acolo. Să vă uitaţi la intrările celor 3 mine ale oraşului. Să aruncaţi o privire la vechile clădiri de lemn ale izvoarelor din parc. Să observaţi în ce stare a ajuns podul de la piaţă. Şi altele.

Un prieten a făcut fotografia asta, astăzi, şi-a urcat-o pe facebook.

priveliste-penny

Da, chiar e în parcarea supermarket-ului Penny, de pe Unirii, şi da, nu era doar una. Dacă mai ţineţi minte, prin vara lui 2012 vedeam aceeaşi privelişte şi pe gazonul hotelului Carol, pe str. Dornelor, dar şi prin Parcul Municipal. Nu e ceva nou! La fel cum nu e o noutate nici faptul că se omoară câini prin împuşcare, încă de acum vreo două, trei luni.

Şi nu, nu e reclamă negativă ceea ce scriu eu aici, dar poate c-ar fi bine să facem cumva şi să nu mai vedem animale pe străzile oraşului. Dacă o ţinem tot aşa, nemţii de la Kaufland vor avea parte de o adevărată distracţie, atunci când vor vedea vaci defilând prin parcarea viitorului lor complex.

Măcar acum ştim cum de Penny are mereu lapte proaspăt pe rafturi…

Există 9 comentarii publicate la acest articol:

  1. anonim

    ce atat tamtam pentru niste vaci?Felicitari celor ce mai cresc aceste animale.Ca daca mai apar pe strazi ,asta e,oamenii care au grija de ele poate mai au 2,3 slujbe pentru a-si intretine familia si nu pot sta tot timpul cu ochii pe ele …si mai fug si ele .ne-am modernizat si noi atat…si suntem atat de fitosi.Intradevar este o problema foarte grava …mai bine le-am impusca.

  2. Alex

    Pentru anonimul de mai sus,

    Nu doar in Vatra Dornei creste lumea vaci :)) si nu prea mai vezi prin alte orase vacile care se plimba prin centru de buna voie. Trage si tu o concluzie!

  3. Anto

    Dupa cum se vede este doar un biet TAURAS ,la varsta ta ar trebui sa stii sa faci diferenta dintre o vaca si un taur si laptele de la Penny o fii proaspat dar nu de la Vatra Dornei ci din import.Te cam inseli.Daca tot vrei sa faci jurnalism incearca la nivel profesional nu „telenovele” de doi bani in stil mahalagist.

  4. Ciprian Pardău blogger

    @Anto, m-ai făcut să râd. Dacă citeşti şi comentariile din dreapta fotografiei, vei vedea că nu a fost douar un tăuraş. Şi, nu, nu vreau să fac jurnalismul pe care-l vezi, acum, peste tot. Şi, nu, nu scriu telenovele. Dacă te-ai uita şi peste celelalte articole, te-ai convinge! Merci c-ai trecut pe-aici.

  5. Ciprian Pardău blogger

    @Anonim, ştiam ce înseamnă genocid încă de când am editat primul text din serie. Dar, ca să discutăm cu cărţile pe faţă, poftim definiţia: infracţiune săvârşită în scopul de a distruge deliberat şi sistematic, în întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup naţional, rasial, etnic sau politic. Acum, te invit să citeşti din nou articolele din serie.

    Nu vorbim aici de un genocid pe bune, ci doar de o serie de acţiuni făcute cu scopul de a distruge sistematic un colectiv; în cazul nostru, un oraş. Nu am acces la lucrurile grave, însă ce se vede, se găseşte şi în textele mele.

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!