Despre Campionatul Naţional de Ştiri Sportive

scris de | marți, 15 ianuarie 2013, 23:25 | Tu ce părere ai? Hai să discutăm!

Am să scriu acest articol strict din punctul de vedere al ocupaţiei mele de ciclist, ocupaţie pe care-o desfăşor timp de 6 luni pe an, făcând abstracţie de la antrenamentele în sală, pe timp de iarnă.

Presa sportivă, dacă este să ne luăm după cât de iubit este sportul în ţărişoara noastră, ar fi cam pe prima poziţie la numărul de cititori şi followeri, recte urmăritori. Fapt ce, personal, mă face să fiu mândru, însă, dacă este să privim situaţia şi dintr-un unghi ceva mai negativ, încep să cam apară bulinele negre. Trecând peste tabloidizarea de care se bucură presa sportivă a ultimilor trei, patru ani, se observă din ce în ce mai conturat, un model bolnav de scriere a articolelor. Adicătelea, deja se pun prea mult în lumină vieţile celor care fac parte din lumea sportului, decât sportul în sine!

Iar acest fapt ar trebui să fie un adevărat semnal de alarmă!

Însă, dacă e să mă întrebaţi pe mine, cred că nu este totul pierdut. O confirmă atâtea şi atâtea persoane zilnic, oameni care îşi doresc o presă de calitate, o confirmă şi proiectul bloggerilor, sportlocal.ro. Aici facem legătura şi cu acel Campionat Naţional de Ştiri Sportive despre care se povesteşte, ce-i drept, nu foarte intens în blogosferă, însă care se bazează pe o idee menită să ducă presa sportivă la un nou nivel.

echipa

Idee care se bucură de toată admiraţia şi sprijinul pe care sunt în stare să le pun la bătaie, deoarece, în primul rând, nu se bazează pe jurnalişti acreditaţi, ci pe oameni simpli care au ceva de spus (pentru că, nu-i aşa, dacă nici la sport nu se pricepe românu’, atunci la ce?), iar în al doilea rând, fiindcă doreşte binele unui domeniu aflat în strânsă legătură cam cu tot ce se petrece prin blogosfera asta cu care ne mândrim eu şi colegii mei de ani buni.

Dacă-i campionat, clar e competiţie.

Ideea e simplă! Dorim să ducem sportlocal.ro de la nivelul de presă clasică, la un nivel de comunitate în strânsă legătură, pe sistemul voi creaţi conţinutul, iar noi vă răsplătim pentru asta. Haideţi să vă explic cum stă treaba, cum puteţi ajuta şi cam ce puteţi câştiga!

Despre campionatul propriu-zis.

Tot aranjamentul acesta poate fi privit ca o comunitate deschisă, formată din persoane ce doresc să pună mână de la mână pentru a consolida fundaţia presei sportive locale româneşti. În principal, căutăm să scriem cu suflet despre sport, fie că-i vorba de-o echipă, de-un eveniment, de vreo persoană ce face parte din lumea aceasta palpitantă sau, pur şi simplu, de-o poveste ce se poate încadra în categoria sport, recreaţie.

Momentan, toată trebăluiala se află într-o perioadă beta, ca să-i spun aşa, să se poată vedea cam cum merge! Aşadar, suntem în faza în care căutăm câte 10 persoane (cel puţin) din fiecare judeţ, care să formeze o echipă puternică, şi să pună umărul la treabă!

Iar pentru asta se pun la bătaie 100 de euro pentru cea mai activă persoană, dar şi organizarea primei conferinţe sportlocal.ro în judeţul echipei din care face parte respectivă persoană!

PS: Eu mă înscriu în campionat! Nu pentru premiu, ci mai mult pentru ideea în sine! Dacă e să se mai strângă încă nouă persoane, alături de care să formez o echipă puternică, promit de pe acum că dau o bere tuturor!

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!