De ce-i mișto să citești din Gustav Meyrink

scris de | joi, 7 iunie 2012, 22:57 | 11 comentarii

Sau mai bine spus, de ce e frumos să parcurgi „Îngerul de la fereastra dinspre apus”.

Pe lângă faptul că Meyrink ăsta e adorabil, din punctul de vedere al condeiului său, ştie să le spună bine; asemeni unui blogger priceput. Felul în care îşi alege cuvintele, modul de succesiune al întâmplărilor şi dialogurile scurte, însă incitante, fac din Gustav unul dintre scriitorii mei preferaţi. Ceea ce este şi mai satisfăcător este faptul că autorul nu este unul promovat în programa şcolii româneşti. Sucks, right?

Sau cel puţin, din câte am văzut personal, atât romanul mai sus menţionat, cât şi autorul, nu sunt prezenţi în nici o listă de literatură obligatorie a liceului. Iar asta o spun cu dezgust. Sincer, prefer să parcurg în continuare romanul lui Meyrink decât să mă apuc de Ciocoii vechi şi noi. Cu toate că sunt atras, în general, de istorie şi etnografie românească, cartea aceasta are ceva în plus, ceva special; să fie oare cultul ocult menţionat subtil în fiecare pagină, ori suspansul citirii cărţilor găsite în cutia moştenită (dacă aţi citit, ştiţi la ce mă refer)?

Îmi vin atâtea cuvinte de laudă în minte vis-a-vis de roman, încât foarte puţine le şi pot transcrie aici. L-am început acum vreo 20 şi ceva de zile, iar de atunci tot parcurg câte două, trei pagini pe seară. Încă o fac… tot ce sper e să nu se termine totul brusc la pagina 279, iar apoi să urmeze doar concluzii şi funeralii, aşa cum am păţit cu „Frăţia pietrei” a lui David Morrell.

Cu alte cuvinte, vă salut de la frumoasa filă 99. Să vă transmit urări de bine de la 100 mi se părea puţin banal…

Există 11 comentarii publicate la acest articol:

  1. Ciprian Pardău blogger

    Ca sa-ti raspund mai pe scurt, de obicei, ma tenteaza orice nu imi este impus de altcineva! Atat timp cat Meyrink nu este impus citirii de catre liceu, sunt deschis catre lectura acestuia!

  2. Corina

    Improbabil ca Meyrink sa aiba loc in lista de lecturi obligatorii din literatura romana; iar universala se face doar la uman.
    Esti sigur ca te-ar mai fi tentat sa-l citesti daca ar fi fost impus? Sau daca era obligatoriu, crezi ca i-ar fi bucurat pe toti?
    Lista obligatorie nu trebuie sa fie un scop in sine, ci doar un inceput, o deschidere spre gustul lecturii si spre analiza.

  3. Corina

    O lipsa de comunicare cu fatada. O neatentie…. Poti sa stergi excesele redundante.
    Eu nu l-am citit. Momentan nu ma atrage.
    Momentan sunt obligata sa citesc niste materiale online (serviciul!) Sa-ti spun ca nu ma atrage deloc? E subinteles. N-ar fi neinteresant, dar trebuie…. asa ca o tratez diagonal.
    Dar ti-as cita 2 randuri din lectura mea momentana si neobligatorie: „”Toata stiinta lui (romanului) e adunata de prin ziare prost scrise; toata cultura lui e facuta din ce bruma i-a ramas de pe bancile scolii nostre, unde stim doar cum si cat se invata”. O nota de subsol, preluata de Adrian Majuru din N.D. Cocea.

    1. Ciprian Pardău blogger

      Sincer sa fiu, nici pe mine nu m-a atras la inceput, insa dupa ce am ascultat recomandarea unui bun prieten, locuitor al capitalei, m-am apucat de ea!

      Uite inca un motiv pentru care sa ai prieteni buni: cand nu te astepti, iti fac viata mai frumoasa!

  4. Corina

    In concluzie, bine ca nu e lectura obligatorie; l-ai fi ratat.
    Generalizand rationamentul ca tinerii nu citesc ce e impus (ma rog, cei dispusi s-o faca), ar trebui scoasa lectura din liceu. Ca sa nu riste sa elimine anumite lecturi pe care altfel le-ar citi.

    1. Ciprian Pardău blogger

      Impunerea este o consecinta a delasarii, astfel, daca eliminam si acest proces, vom pierde totul, parerea mea! La astfel de probleme, delicate zic, sincer nu gasesc nici o solutie plauzibila!

      Voia sortii?

  5. gigihamsie

    Golem mi s-a părut cea mai bună carte a lu’ Nea Gustav. :) Acolo „cultul ocult” e mult mai evident. Şi modul de construcţie a poveştii e absolut genial, în special la final.

    1. Ciprian Pardău blogger

      Atunci cand cumpar carti, le cumpar in pachete in care nu stiu ce voi gasi! Asa am dat peste „Ingerul de la fereastra…”. Daca gaseam Golem, citeam!

      Merci de pont, insa! Voi face cumva sa citesc si G. dupa ce termin „Ingerul..”.

  6. cristina

    iti recomand „fata verde” a lui meyrink. mult mai consistenta in simboluri oculte. un roman initiatic pe care l-am citit si rascitit , cu o multime de pasaje insemnate peste care revin periodic.
    i-ai citit biografia?

    1. Ciprian

      Cristina, merci in primul rand pentru recomandare! Am avut o singura data ocazia sa ii citesc biografia, insa nu mai tin minte exact de ce nu am facut-o! Insa sunt sigur ca o voi parcurge cat de curand; si asa vroiam sa mai scriu ceva despre el!

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!