Cum e să te simți … european (IV)

scris de | miercuri, 2 mai 2012, 23:01 | Tu ce părere ai? Hai să discutăm!

Prima, a doua si a treia parte a articolului.

Trecuseră deja zece minute de când urcasem în faţa autogării şi aşteptam maşina să mă ducă acasă! La început fusesem entuziasmat, după cum vă mărturiseam în partea a treia a articolului, însă după câteva minute de aşteptare, răbdarea nefiind chiar punctul meu forte, începusem să fac o faţă de „păcălit, fără bilet şi cu autocarul plecat”. Mai pe scurt, soarta îmi dăduse cu firma-n cap! Puţin tragic; începusem să mă gândesc deja la ce o să fac: să dau un check-in pe facebook şi să cer cazare o noapte în Bacău cititorilor mei, sau un tweet pe twitter cerşind autostopul către Vatra Dornei…dădeam şi de-o bere, nu era problemă!

În fine; nu mai trec nici trei minute că îmi apare maşina. Eram extaziat! Arăta exact ca în descrierea mamei: albastră, mică şi zveltă! Îmi plăcuse, cu toate că nu era marca cea mai îndrăgită de subconştientul meu (nu mă întrebaţi, că am uitat!). Avea patru locuri, deci era perfectă! Ce să îmi doresc mai mult, atât timp cât singurul meu scop era să ajung acasă? Opreşte lângă mine; descrierea o memorasem în timp ce vehiculul defila la câţiva metri distanţă! Şoferul coboară; la fel şi soţia sa! Mă salută, îi salut, pun bagajul în portbagaj şi urc pe bancheta din spate. Era şi fetiţa lor acolo, însă nu mă deranjase acest aspect.

Urcă şi ei şi o luăm din loc. Pe dânşii îi cunosc de când mă ştiu. Sunt unii dintre cei mai apropiaţi prieteni de familie. Ori de câte ori vin în vizită la părinţii lor, vecini de-ai mei, ne vizitează, vin să îl vadă pe cel mic, să bea ceva şi să stea la depănat poveşti. Frumos, îi admir! Scuzaţi devierea de la subiect! Am traversat podul ce dă către periferie, iar după ce am ieşit din oraş, am intrat pe drumul european E85; dacă tot aveam peste 300 de kilometri până acasă, am zis că măcar să îi parcurgem rapid!

De aici, au început puţinele ore în care am reuşit să mă simt … european! Este de la sine înţeles, cred, faptul că, personal, sunt greu de mulţumit atunci când vine vorba despre lucrurile ce ţin de întreaga Europă şi de modul nostru de a ne adapta la cerinţele celorlalte ţări. Drumul a fost perfect; nu tu gropi, nu tu ambuteiaje, nu tu limită idioată de viteză, nu tu radare, nu tu căruţe sau ţigani, iar lista poate continua! Cel mai mult mi-a plăcut faptul că, datorită celor enumerate, ne-am permis să ne deplasăm cu o viteză cuprinsă între 120 şi 140 km/h.

În trei ore am fost acasă; asta dacă punem şi oprirea de la peco, undeva prin Roman! Dacă aş fi ales să mă deplasez cu trenul, aş fi pierdut cinci ore pe drum, iar cu autocarul şase ore! Iată că încă o dată s-a dovedit faptul că, având maşina personală, poţi ajunge din A în B într-un timp mai scurt decât cel notat în mersurile celorlalte mijloace de transport persoane!

V-aţi fi aşteptat la un asemenea final al povestirii mele?

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!