Concurs: în căutare de noi talente

scris de | luni, 7 ianuarie 2013, 22:42 | 48 comentarii

bloggers-wanted

Blogosfera pe care o ştiţi şi pe care o aveţi acum sub observaţie este una mult mai numeroasă şi mai activă decât cea pe care am cunoscut-o eu în momentul în care am decis să îmi deschid un mic spaţiu online. Pe atunci, nu prea aveai pe cine urmări înafară de seniori şi de câteva persoane aproape anonime, dar care scriau al dracului de bine, descoperite din întâmplare sau din navigarea din blog în blog.

Acum lucrurile stau cu totul altfel, însă parcă majoritatea blogurilor şi-au pierdut din farmec şi din calitatea scriiturii. De aici şi motivul pentru care am atât de puţine bloguri pe care le urmăresc; bineînţeles, le puteţi accesa din secţiunea Jos pălăria pentru… din bara laterală.

Să nu mă înţelegeţi greşit, dorinţă de a citi şi de a promova cât mai multe bloguri bune am, însă de unul singur nu prea am cum să le găsesc. Tocmai din acest motiv am lansat şi concursul. Iar ca să nu existe controverse, ţin să menţionez că mă interesează doar talentele; adică persoane care scriu bine, care au un stil propriu şi care, din punctul vostru de vedere, ar merita promovate. Nu contează vârsta!

Aşadar, ce trebuie voi să faceţi:

Să îmi lăsaţi în comentarii linkuri către blogurile ce ar merita promovate. Nu contează cât de multe sau cât de puţine. Mă interesează doar să fie persoane care scriu extrem de bine.

Ce fac eu în schimbul acestui serviciu?

Ei bine, pentru că vă respect munca, ofer premii. Nu-s lucruri valoroase, însă nici de lepădat. Sunt doar mici atenţii care să vă amintească că aţi făcut ceva util şi că aţi ajutat câţiva oameni să fie puţin mai cunoscuţi într-o blogosferă plină de clişee, argumente expirate şi mentalităţi învechite.

Iar aşa cum este şi normal, o să ofer trei premii celor care îmi propun cele mai interesante trei bloguri.

Premiul întâi – cartea „Nostradamus. Profeţiile de bun augur” de Mario Reading
Premiul al doilea – cartea „Marilyn Monroe. Secrete, glorie şi tragedie” de J. Randy Taraborrelli
Premiul al treilea – cartea „Prinţesa Diana: Mă vor ucide!” de Caleja Concha

Toate cu mesajul şi semnătura mea pe prima pagină. Aşa, în semn de înaltă mulţumire.

* * *

Atenţie! Pentru creativitatea de care dau dovadă persoanele propuse de voi, asta dacă dau, o să afişez în bara laterală un mic spaţiu numit Tinere talente, Bloggeri talentaţi sau ceva. Încă mă gândesc la nume…

Toată trebăluiala aceasta va dura o lună de zile, iar articolul va fi ţinut pe prima pagină pe tot parcursul desfăşurării concursului.

Pentru a nu stârni confuzie, explic pe scurt scopul a ceea ce-am scris mai sus: caut bloggeri de orice vârstă, care scriu bine şi care merită promovaţi. Pentru a-i găsi, v-am rugat pe voi să propuneţi linkuri în comentarii. Trei persoane care îmi propun cele mai bune trei bloguri vor fi răsplătite cu premiile amintite adineauri. Asta-i tot.

No, să-i dăm bătaie.

PS: E voie să răspândiţi concursul peste tot pe facebook, twitter, pinterest sau mai ştiu eu ce reţea socială.

Există 48 comentarii publicate la acest articol:

    1. Ciprian blogger

      Pf, mi-au spus mai multi acest lucru. Se pare ca nu exista chiar atat de multi tineri in blogosfera asta. O sa schimb putin regulile.

  1. Pingback: Castiga cartea Nostradamus. Profeţiile de bun augur + Marilyn Monroe. Secrete, glorie şi tragedie + Prinţesa Diana: Mă vor ucide - Concurs Pardau.ro - Concursuri online | eConcursuri.com

    1. Ciprian blogger

      Nu fortam! :) Doar ca este atat de frumos sa ii ajuti pe altii sa creasca, daca stiu sa scrie!

  2. robot/ul

    e foarte buna initiativa ta de a gasi cativa bloggeri de PR ridicat. Oameni care scriu si isi etaleaza fiecare moment al vietii intr-un spatiu virtual. O sa-ti fie foarte greu sa gasesti astfel de oameni. Deocamdata nu am blogroll, nu vreau sa afisez doar cateva din ele, ceilalti vor lua ca pe un repros, asta in caz ca voi uita sa mentionez pe vreunu. Am vrut doar sa-ti urez multa bafta.

  3. Pingback: Chintesenţa zilei - despre e-commerce în România • Chinezu

  4. Pingback: Sa nu ne uitam scopul initial

    1. Ciprian blogger

      Ala e articol scris pe 17 ianuarie si tu imi spui de el pe 25? L-am observat in acea zi!

  5. robot/ul

    ti-am spus de lista mea de bloguri, o sa ma alatur lor. o sa particip cu blogul meu, asta daca nu cumva ma fac de cacao.

    mai sunt 2 saptamani,timp in care o sa mai trec pe aici , poate o sa mai gasesc bloguri misto, oameni misto. Succes la concurs.

    Sper ca, cartile sa-si gaseasca un cititor si nu unul tamp.

    1. Ciprian blogger

      Am notat lista de bloguri pe care o ai in sidebar. Cu blogul tau nu te poti inscrie; te am deja in sidebar la oameni pe care-i citesc.

  6. Pingback: cu o carte, poti ajunge departe, nu chiar pe marte, dar pe aproape « *

  7. Pingback: Câştigătorii concursului

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!