Casinoul din Vatra Dornei – o nouă șansă la renaștere

scris de | vineri, 13 ianuarie 2012, 21:21 | Tu ce părere ai? Hai să discutăm!

Vestea este preluată din publicaţia lunară a oraşului, numită Monitorul de Dorna. Articolul publicat în data de 8 ianuarie 2012 de către Mihai Cioată este unul cât de cât complex, însă vă voi prezenta doar câteva rânduri din acesta.

„În săptămâna premergătoare Crăciunului, a avut loc, după mai bine de 7 ani de la ultima tentativă de dialog dintre autorităţile locale şi reprezentanţii Arhiepiscopiei Sucevei şi Radautilor, prima discuţie cu privire la salvarea clădirii cazinoului.”

„Reprezentantul societăţii civile dornene a propus Arhiepiscopiei trei instituţii care ar putea prelua clădirea cazinoului: un ONG local, Consiliul Local al municipiului Vatra Dornei sau Consiliul Judeţean Suceava. Atât reprezentantul Arhiepiscopiei cât şi părintele Mihai Valică, au spus că biserica nu poate dona obiectivul, nici măcar pentru o perioadă de 5-10 ani, dar că sunt de acord cu un parteneriat cu oricare dintre instituţiile menţionate.”

„Părintele a propus şi a garantat celor prezenţi ca şi IPS Pimen va agrea propunerea sa, cum că cei 10 miliarde lei vechi pe care Consiliul Judeţean îi virează anual către culte, să fie redirecţionaţi în 2012 către reabilitarea cazinoului dornean.”

„Se poate spune că cine va salva clădirea cazinoului va rămâne în istorie, în schimb, cei care îl vor îngropa, vor merge direct la groapa istoriei.”

Articolul a fost publicat şi în Monitorul de Suceava, conţinând şi mai multe informaţii. Vă recomand să îl citiţi aici.

Tu ce părere ai despre articolul acesta? Scrie-mi mai jos și hai să începem o discuție!